Companii

Ştiri pe scurt - Companii - 8 octombrie

07.10.2010, 23:33 63

13% din români nu merg deloc la medic într-unan
Aproximativ 20% din români merg la medic o singură dată pe an, 13%nu merg deloc, iar 67% vizitează de mai multe ori într-un anmedicul, potrivit companiei de servicii medicale private MedLifecare citează un sondaj de opinie realizat de IMAS. Bucureşteniimerg cel mai des la medic, iar procentul celor care fac 5-6 viziteeste de 40%. De asemenea, bucureştenii preferă să se trateze înclinici private în proporţie de 52%, în timp ce la nivel localprocentul este de 44%. "Este de-a dreptul îngrijorător numărul micde persoane care apelează anual la medic sau mai bine zis care numerg niciodată la medic, nici măcar pentru un consult sau pentruanalize de rutină", a spus Mihai Marcu, preşedintele MedLife. ÎnRomânia erau anul trecut 474 de spitale, cu 16 mai multe decât în2008, dintre care 43 de spitale private, conform datelorInstitutului Naţional de Statistică. Policlinicile erau în număr de268, dintre care 94,4% în sistemul privat. Ioana David

România atrage de 5 ori mai puţini turişti decât Bulgaria,decalajul creşte faţă de Ungaria şi Cehia
Româniaatrage de aproape cinci ori mai puţini turişti străini decâtBulgaria şi încasează de peste trei ori mai puţini bani din aceastăsursă, diferenţele fiind şi mai mari comparativ cu alte ţări,precum Ungaria, Cehia sau Polonia. Datele reies dintr-un raport alOrganizaţiei Mondiale a Turismului, care nu include însă şiRomânia, cifrele aferente turismului autohton fiind extrase dinstatisticile Institutului Naţional de Statistică şi ale BănciiNaţionale. Astfel, potrivit INS, sosirile cetăţenilor străini înstructurile de primire turistică au numărat
1,275 milioane în 2009. Datele BNR privind balanţa de plăţi dinturism arată pe 2009 intrări de 882 milioane euro (circa 1,2miliarde de dolari). În schimb, raportul Organizaţiei Mondiale aTurismului arată că în Bulgaria au sosit, în aceeaşi perioadă,5,739 milioane de turişti străini, care au cheltuit 3,72 miliardede dolari. Ungaria a fost vizitată anul trecut de 9 milioane deturişti străini, care au lăsat în ţara vecină 5,63 miliarde dedolari. Cehia a atras puţin peste şase milioane de turişti străini,câştigând aproape 6,5 miliarde de dolari de pe urma lor, iarCroaţia a încasat 8,88 de miliarde de dolari de la cei 9,3 milioanede turişti străini care au vizitat acest stat anul trecut.Mediafax

Ilinca Păun, promovată numărul doi înColliers
Ilinca Păun (foto) a fost promovată înfuncţia de managing director al firmei de consultanţă imobiliarăColliers Internaţional, devenind practic numărul doi în firmă, dupăBogdan Georgescu, care va ocupa în continuare funcţia de managingpartner. Păun, 36 de ani, lucrează de zece ani în Colliers, unde acoordonat pentru mai mulţi ani departamentul rezidenţial. Subcoordonarea ei a fost realizat indicele imobiliar BREI (BucharestReal Estate Index), iar în ultimul an a ocupat poziţia de clientservice director. În calitate de managing director, Păun va preluadin atribuţiunile operaţionale de care se ocupa Bogdan Georgescu.Colliers este una dintre cele mai mari firme de consultanţăimobiliară de pe piaţă, înregistrând venituri de 2,8 mil. euro anultrecut. Cristi Moga

Producătorul de pavele Symmetrica va deschide o fabrică laBolintin Vale, investiţie de 4,5 mil.euro
Producătorul de pavele Symmetrica va deschideanul viitor o fabrică de pavaje vibropresate în localitateaBolintin Vale, în urma unei investiţii de 4,5 milioane euro.Fabrica va fi amplasată pe o suprafaţă de 17.000 metri pătraţi, dincare halele de producţie vor ocupa 1.300 de metri pătraţi, iarconstrucţiile anexe 1.000 de metri pătraţi. Restul sunt spaţiitehnice şi de depozitare, precum şi un showroom de prezentare aproduselor. Unitatea de producţie de la Bolintin Vale este a treiade acest gen pe care o deţine firma, iar reprezentanţii Symmetricaau afirmat că investiţiile vor continua. "Strategia de dezvoltare afirmei pe termen mediu prevede extinderea activităţii de producţieprin deschiderea a două sau chiar trei fabrici noi în următorii doiani. Cum capitala este cea mai importantă zonă ca valoare ainvestiţiilor, a devenit implicit şi una dintre ţintele noastre", adeclarat Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica. Firmaeste deţinută de două persoane fizice - Florentina-Mihaela Stanciu(60% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40%). Mediafax

Compania elenă PPC vrea să construiască hidrocentrale înmai multe state, inclusiv România
Compania de statPPC, cel mai mare producător de electricitate din Grecia, vrea săconstruiască hidrocentrale în mai multe state, inclusiv România,pentru a compensa declinul anticipat pe piaţa elenă odată culiberalizarea acesteia, a afirmat Arthouros Zervos, directorulgeneral al PPC. "Liberalizarea înseamnă că activităţile PPC înGrecia se vor reduce. Dacă vrem să ne menţinem dimensiunile actualetrebuie să ne extindem pe alte pieţe", a spus şeful PPC
într-un interviu acordat Reuters. PPC este aproape de a câştiga unproiect pentru construcţia a patru hidrocentrale în Bosnia şi cautăcomenzi similare şi în România şi Albania, a adăugat el. Turcia arputea fi, de asemenea, o piaţă importantă pentru PPC, după testelederulate luna trecută în scopul conectării reţelei de electricitatea ţării la cea europeană. "Analizăm mai ales construcţia dehidrocentrale şi producţia de energie regenerabilă", a spus Zervos.Cota companiei pe piaţa de electricitate din Grecia ar urma săscadă cu aproximativ 10 puncte procentuale în următorii trei ani,din cauza liberalizării sectorului, în timp ce capacitatea deproducţie ar urma să fie redusă cu 20 de puncte procentuale.Liberalizarea pieţei energetice din Grecia este o condiţie impusăstatului elen în pachetul de asistenţă financiară primit de laUniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO