Companii

Ştiri pe scurt - Companii - 24 septembrie

23.09.2010, 23:42 37

Piaţa auto a scăzut cu 30% în august

Vânzările de autovehicule au înregistrat un declin de aproape30% la nivelul lunii august, faţă de perioada similară a anuluitrecut la aproape 7.900 de autovehicule, potrivit statisticilorjucătorilor din piaţa auto. La nivelul primelor opt luni, declinulînregistrat a fost de peste 26%, la peste 76.000 de unităţi. Dacias-a menţinut în continuare cea mai bine vândută marcă, cu aproape2.000 de autovehicule vândute luna trecută, în scădere cu aproape30%. În ceea ce priveşte mărcile de import, Volkswagen a devenitcel mai bine vândut brand atât în luna august, cât şi la nivelulprimelor opt luni, depăşind Ford. Constructorul american a coborâtpe poziţia secundă la nivelul primelor opt luni, cu peste 6.200 deautovehicule vândute, în timp ce la nivelul lunii august s-a clasatpe locul şapte, cea mai slabă poziţie din acest an. BogdanAlecu

Bombardier Transportation vrea să construiască tramvaie şivagoane cu o firmă românească

Bombardier Transportation vrea să încheie un parteneriat cu o firmăromânească pentru a produce tramvaie şi vagoane de călători, dupăce în urmă cu doi ani un acord similar cu firma Astra VagoaneCălători, deţinută de Vasile Blidar, a eşuat. "Discutămoportunităţi de parteneriat pentru construcţia de vagoane înRomânia. Nu pot să dau amănunte, dar discuţiile sunt active. Sunteminteresaţi de România pentru că are mulţi kilometri de şină", adeclarat, la târgul feroviar InnoTrans din Berlin, preşedinteleBombardier Transportation pentru Franţa şi Europa de Est, JeanBerge. El a adăugat că Bombardier nu este interesat să construiascălocomotive în România, întrucât deţine o unitate de producţie înGermania. Bombardier este unul dintre cei mai mari constructori deavioane, echipamente şi sisteme pentru transportul feroviar şi esteprezent în România prin divizia Transportation din 1996. Compania alivrat din 2000 şi până în prezent companiei Metrorex 44 detrenuri, precum şi sisteme de semnalizare. Mediafax

Sprider Stores a deschis la Arad primul magazin de tipoutlet

Retailerul de îmbrăcăminte Sprider Stores a deschis la Arad primulmagazin de tip outlet din România şi al doilea din regiune, pe osuprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, în centrul comercial Armonia,potrivit unui comunicat al companiei. Sprider Stores mai deţine unmagazin de acest tip în Germania. Outlet-ul Sprider Stores din Arada fost deschis în urma renovării spaţiului pe care retailerul îldeţinea deja în cadrul centrului comercial. În unitate vor ficomercializate haine din colecţiile sezoanelor trecute. ReţeauaSprider Stores a intrat pe piaţa din România în anul 2007, printr-ounitate deschisă în City Mall, şi operează în prezent circa 20.000de metri pătraţi de spaţii comerciale în Bucureşti, Cluj,Timişoara, Buzău, Piteşti, Bacău, Iaşi, Suceava, Oradea şi TârguMureş. Potrivit datelor companiai, Sprider Stores a investit pânăîn prezent peste 15 milioane de euro în amenajarea unităţilor dinRomânia. Mediafax

Investiţie de 2,5 mil. euro într-un dealer BMW laOradea

Grup West Premium a investit 2,5 mil. euro într-un nou centru BMWîn Oradea, acesta fiind cel de-al treilea dealer independent almărcii germane care nu face parte din cadrul reţelei AutomobileBavaria cel mai mare dealer BMW de pe piaţa locală. "În 2011 GroupWest Premium va inaugura o nouă reprezentanţă la Arad", a declaratLajos Szelely, unul dintre proprietarii noului centru auto. GrupWest mai deţine dealeri ai mărcilor Saab, Opel şi Chevrolet înjudeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, având o cifră de afaceri deaproximativ 18 mil. euro în 2009. Vânzările BMW au înregistrat unavans de aproximativ 26% în primele opt luni ale acestui an faţă deperioada similară a anului trecut, la aproape 900 de maşini, celmai bine vândut model fiind SUV-ul X5, cu peste 200 de unităţi încreştere cu 33%. Bogdan Alecu

Luxten îşi va majora la 90% participaţia înQ-Energy

Luxten Lightining din Bucureşti va cumpăra de la omul de afaceriNicolae Eduard Simion şi de la traderul de energie Euro-P.E.C dinGalaţi acţiunile pe care aceştia le deţin la firma soluţii deeficienţă energetică
Q-Energy Solutions Concept, urmând să ajungă la o participaţie de90% din titluri. "Acţiunile se tranzacţionează la valoarea nominalăşi se doresc a se cumpăra pentru consolidarea poziţiei deacţionar", potrivit datelor Luxten Lighting. Luxten Lighting, carecontrolează deja 40% din capitalul
Q-Energy Solutions Concept, potrivit datelor de la RegistrulComerţului, va cumpăra de la Simion pachetul acestuia, reprezentând40% din acţiuni, precum şi 10% din titluri de la Euro-P.E.C, careare o participaţie de 15%. Acţionarii Luxten Lighting vor analizapropunerea de cumpărare a acţiunilor într-o AGA convocată pentru 18decembrie. Simion deţine funcţiile de preşedinte şi directorgeneral ale Q-Energy, iar mandatul său va expira la 16 decembrie.Mediafax

Furnizorul GPV Mail Services a fost preluat de o companieungară

Compania ungară Díjbeszedö Holding Zrt a preluat integral GPV MailServices Cluj-Napoca, furnizor de servicii de mail personalizat,parte a GPV Group, contractul fiind semnat în luna iunie, iarpărţile implicate au definitivat fomalităţile necesare, a anunţatfirma de avocatură Bulboacă & Asociaţii. Valoarea tranzacţieinu este precizată în comunicatul casei de avocatură. Consultantulfinanciar al Díjbeszedö în această tranzacţie a fost echipa decorporate finance a KBC Securities. Pe partea legală, compania afost asistată de Bulboacă & Asociaţii SCA. Grupul Díjbeszedöeste o companie privată, activităţile principale incluzând serviciide tipografie, încasarea facturilor de utilităţi publice şiservicii conexe facturării, prezentarea şi plata facturilor online,digitalizarea, arhivarea şi stocarea securizată. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO