Companii

Statul extinde cu zece zile termenul depunerii ofertelor la Petrom

02.04.2004, 00:00 11



Termenul pentru depunerea ofertei financiare la Petrom a fost extinsa cu zece zile pana la 16 aprilie, la cererea unora dintre investitorii ramasi in cursa, a anuntat, ieri, ministerul economiei si comertului. Decizia a fost luata la propunerea consultantului angajat de statul roman pentru tranzactie, consortiul format din bancile de investitii Credit Suisse First Boston si ING Barings.



"Tinand cont de complexitatea procesului de analiza si decizie, precum si de mecanismele interne ale investitorilor privind aprobarea prezenarii ofertei finale, o parte din investitorii selectionati, care participa la procesul de privatizare al SNP Petrom, au solicitat la data de 31 martie 2004 o extindere a termenului de depunere a ofertei finale pentru a permite o mai buna prelucrare a documentelor in vederea prezentarii unei oferte bine fundamentate", au precizat reprezentantii ministerului de resort.



Decizia amanarii cu zece zile a termenului mentionat este sustinuta de catre reprezentantii Bancii Mondiale, Fondul Monetar International si Delegatia Uniunii Europene la Bucuresti, spun oficialii ministerului economiei.



Pana acum, investitorii trebuiau sa depuna ofertele pana pe 7 aprilie, iar investitorul urma sa fie selectionat pana la finele lunii iunie.



OMV (Austria), Occidental (SUA), MOL (Ungaria), PKN Orlena (Polonia), Hellenic Petroleum (Grecia), Gazprom (Rusia) si casa de comert elvetiana Glencore sunt angajate in cursa pentru preluarea a 51% din actiunile Petrom, prin achizitia directa a 33,34% din actiuni combinata cu o majorare de capital. Valoarea tranzactiei este estimata de unii analisti internationali la aproximativ 1 - 1,3 mld. $. Statul roman detine 93% din actiunile Petrom.
adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO