Companii

Spitalele şi medicii de familie pot angaja absolvenţi de medicină care nu au promovat examenul de Rezidenţiat

Autor: Ioana David

24.05.2011, 14:12 214

Spitalele şi medicii de familie pot angaja începând de astăziabsolvenţi ai facultăţilor de medicină care nu au promovat examenulde Rezidenţiat, un ordin al Ministrului Sănătăţii cu acesteprevederi fiind publicat în Monitorul Oficial. Noua reglementare seaplică începând cu absolvenţii promoţiei 2005.

"Medicii cu competenţe limitate îşi vor desfăşura activitateasub supravegherea unui medic specialist sau primar, conform fişeipostului, nominalizat de managerul unităţii sanitare, respectiv detitularul cabinetului individual de medicină de familie", se aratăîntr-un comunicat al Ministerului.

Potrivit instituţiei, în 2010 peste 350 de absolvenţi nu aureuşit să promoveze examenul de rezidenţiat, iar în ultimii cinciani numrul acestora s-a ridicat la peste 1.000.

"Salarizarea medicilor cu competenţe limitate se va face lanivelul funcţiei de medic stagiar, în condiţiile legii. Fondurilenecesare în acest sens se vor asigura de către unitatea sanitară",se mai arată în comunicat.

Salariul unui mediu stagiar începe de la 1.400 de lei (brut) iarveniturile nete al medicilor rezidenţi sunt de peste 897 delei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO