Companii

Sortis si ASCOT, vedete la Chicago

10.04.2003, 00:00 194

Compania farmaceutica americana Pfizer, primul producator mondial de medicamente, a incheiat un studiu major pentru un medicament impotriva nivelului crescut de colesterol, rezultatele acestora fiind prezentate la reuniunea anuala a American College of Cardiology, care a avut loc la inceputul lunii aprilie, la Chicago.
Potrivit Pfizer Inc, pacientii hipertensivi cu un nivel de colesterol normal sau usor ridicat, care au fost tratati cu medicamentul Sortis (atorvastatin calcium) au inregistrat o scadere cu 36% a evenimentelor coronare fatale sau non-fatale, comparativ cu pacientii carora li s-a administrat placebo.
Studiul, intitulat Anglo-Scandinavian Cardiac Outcomes Trial (ASCOT) a demonstrat, de asemenea, o reducere cu 27% a accidentelor vasculare cerebrale, inclusiv a celor fatale si o diminuare cu 21% a incidentei tuturor evenimentelor cardiovasculare.
"Este important de subliniat ca rezultatele acestui studiu crucial au fost obtinute in plus fata de beneficiile rezultate din tratarea agresiva a hipertensiunii", a declarat profesorul Bjorn Dahlof, copresedinte ASCOT, de la Sahlgrenska University, Gothenburg (Suedia).
"Ceea ce am evidentiat foarte clar este ca prin completarea tratamentului pentru scaderea tensiunii arteriale cu medicamentul Sortis putem preveni mai multe atacuri cardiace si infarcturi", a adaugat el.Toate subgrupurile analizate au inregistrat beneficii de pe urma tratamentului cu statin, iar marja de siguranta a fost "foarte, foarte buna", a subliniat Dahlof.

Implicatii majore in cardiologie
"Daca studiul ar fi continuat timp de cinci ani ar fi demonstrat o reducere a evenimentelor coronariene fatale si non-fatale cu aproximativ 50%", a mai spus el..La randul sau, Bertram Pitt, de la University of Michigan, s-a declarat impresionat de aceste rezultate, cu toate ca nu a participat la studiu."
Ar trebui sa aiba un efect marcant asupra practicii cardiologiei", a apreciat Pitt, pentru ca, "in mod evident, acesta este un studiu foarte, foarte important".
"ASCOT arata eficienta impresionanta a medicamentului Sortis si ofera detalii suplimentare privind avantajele terapiei impotriva colesterolului pentru o gama larga de pacienti", a declarat doctorul Joseph Feczko, presedintele pentru Dezvoltare Mondiala din cadrul Pfizer.
"Aceste rezultate furnizeaza noi informatii clinice importante pentru milioane de oameni din lumea intreaga, care sufera de tensiune crescuta si au un nivel al colesterolului normal sau usor ridicat", spune el.

Aproape 20 000 de hipertensivi monitorizati
Studiul ASCOT, in care au fost implicati 19.342 de pacienti hipertensivi, a fost realizat in asa mod incat sa stabileasca daca noile regimuri terapeutice impotriva hipertensiunii au beneficii cardiovasculare superioare terapiilor mai vechi.In plus, mai mult de jumatate dintre subiectii studiului (10.305) au primit fie Sortis, fie placebo pentru a determina daca scaderea colesterolului aduce beneficii cardiovasculare suplimentare.
Se estimeaza ca intre 35 si 50% dintre hipertensivi au un nivel crescut al colesterolului.Numai in SUA alte 16 milioane de adulti hipertensivi au un nivel usor ridicat al colesterolului.
Deoarece efectele pozitive ale medicamentului asupra starii de sanatate a pacientilor au fost vizibile si profund semnificative mai devreme decat se prevedea, comisia care s-a ocupat de realizarea studiului a stopat componenta ASCOT referitoare la scaderea colesterolului, cu aproape doi ani inainte de termenul prevazut.
Aceasta reducere a evenimentelor cardiovasculare a aparut mai devreme decat s-a intamplat in alte studii clinice", sustine Peter Sever, copresedinte ASCOT din partea Imperial College School of Medicine."Rezultatele ar putea avea impact asupra modalitatii de tratare a acestui segment de pacienti, intrucat cei hipertensivi si cu un nivel normal sau usor ridicat al colesterolului de obicei nu sunt luati in calcul pentru tratamentul anticolesterol",spune Sever.

Un drum care a inceput in 1998
ASCOT este un studiu clinic finantat de Pfizer si condus de un comitet independent.Investigatia a inceput in 1998 si a implicat pacienti din Regatul Unit, Irlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda si Islanda.
Participantii la studiu au fost pacienti hipertensivi ,care aveau asociatI alti trei factori de risc cardiovascular, de exemplu cei cu varsta de peste 55 de ani, fumatori si diabetici. De la introducerea Sortis, in urma cu sapte ani, siguranta si eficienta sa au fost probate printr-un program extins de studii clinice, care a presupus realizarea a peste 400 de studii, pe un numar de 80.000 de pacienti.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO