Companii

Sondaj EY: Cele mai folosite beneficii extrasalariale de către angajatori sunt tichetele de masă, urmate de tichetele cadou şi decontarea transportului

Sondaj EY: Cele mai folosite beneficii extrasalariale de...

Autor: Roxana Rosu

14.02.2023, 10:23 240

Beneficiile salariale preferate ale companiilor româneşti sunt tichetele de masă, în timp ce cel mai puţin oferite sunt tichetele culturale sau  abonamentele pentru activităţi sportive, arată un sondaj realizat de EY.

Astfel, pentru mai bine de 9 din 10 companii, tichetele de masă sunt nelipsite din pachetul salarial.  

Cadourile în bani şi/sau în natură, inclusiv tichetele cadou, pentru ocazii speciale, sunt beneficiile pe care peste 85% dintre respondenţi aleg să le ofere suplimentar salariaţilor.

Decontarea contravalorii transportului se află pe locul trei, 67% dintre angajatori declarând că suportă costul deplasării la şi de la locul de muncă pentru angajaţii lor.

La mijlocul clasamentului se află beneficiile prin care angajaţii îşi acoperă nevoile sociale (servicii de sănătate, asigurări de viaţă, pensii facultative şi vouchere de vacanţă). În jur de două treimi dintre companii (60%) facilitează angajaţilor accesul la servicii medicale private. De asemenea, aproape 40% dintre respondenţi consideră utile, prin urmare suportă costurile aferente pentru asigurările de viaţă şi/sau profesionale, iar aproape o treime dintre aceştia (32%) cotizează suplimentar la fonduri de pensii facultative pentru salariaţii lor

Codul Fiscal prevede o diversitate de beneficii extra-salariale, pentru care angajatorul, în unele cazuri, nu datorează impozit şi/sau contribuţii sociale sau care, în alte cazuri, pot fi deduse din baza impozabilă pentru angajaţi, astfel încât rezultă un impozit pe salariu mai mic.

Sondajul EY arată că majoritatea covârşitoare a respondenţilor (93%) au declarat că oferă angajaţilor, pe lângă salariul de încadrare, şi diverse beneficii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO