Situaţia din acest an nu diferă foarte mult prin comparaţie cu statisticile de anul trecut publicate în suplimentul Top MBA, având în vedere că identificarea unor potenţiali noi parteneri de afaceri sau clienţi, dar şi creşterea veniturilor au fost cele mai importante motivaţii de înscriere la MBA şi pentru absolvenţii de acum doi ani. „În ceea ce priveşte planul material, nu am avut ca obiectiv creşterea veniturilor, dar acest lucru s-a întâmplat. Însă nu pot spune că acest lucru s-a datorat faptului că eram student la EMBA“, a adăugat Vlad Neacşu.
Intrarea în antreprenoriat, schimbarea sectorului de activitate şi a angajatorului şi promovarea au reprezentat alte ţinte ale managerilor care au vrut să urmeze cursurile unui MBA, dar aceste obiective au fost atinse pentru circa o treime dintre respondenţii la chestionar, arată datele centralizate de ZF.
De asemenea, absolvenţii din ultimul an au mai precizat că dezvoltarea personală, îmbunătăţirea abilităţilor de negociere şi manageriale au fost alte scopuri atinse pe parcursul programului de educaţie.