Companii

Sierra Quadrant: 2 din 3 firme din România se confruntă cu probleme financiare în fiecare lună, iar mai mult de 90% dintre ele nu au capital pentru a rezista unui blocaj financiar mai mare de trei luni

Sierra Quadrant: 2 din 3 firme din România se confruntă...

Autor: Cristina Bellu

20.10.2023, 10:05 220

Peste 80.000 de firme din România se aflau în dificultate, în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate, la sfârşitul lunii august, între principalele cauze ale numărului record înregistrat aflându-se slaba capitalizare a mediului de business şi evoluţia inflaţiei, arată o analiză a Sierra Quadrant.

,,2 din 3 firme din România se confruntă cu probleme financiare în fiecare lună, iar mai mult de 90% dintre acestea nu au capitalul financiar de a rezista unui blocaj financiar mai mare de 2-3 luni de zile. Slab capitalizate şi având un grad foarte redus de bancarizare, aceste firme riscă să devină victime sigure ale fluctuaţiilor economice’’, spun specialiştii instituţiei.

Ei apreciază că dincolo de inflaţie, de reducerea creditului furnizor, de limitarea accesului la creditare şi creşterea dobânzilor, majorarea taxelor şi impozitelor, de la 1 ianuarie, va avea efecte majore în sectoare sensibile, precum construcţiile şi comerţul

De altfel, din analiza Sierra Quadrant reiese că tot mai multe firme româneşti aleg să îşi restructureze afacerile în cadrul unor proiecte complexe de optimizare a fluxurilor logistice şi financiare, un semnal că mediul de afaceri se pregăteşte pentru o iarnă dificilă şi un an 2024 plin de incertitudine.

“După un an 2022 cu evoluţii mixte – o revenire economică post-pandemică şi o creştere a încasărilor ca urmare a inflaţiei, 2023 a adus, din păcate, reversul medaliei – o scădere semnificativă a vânzărilor în volum în multe sectoare economice, şi o accentuare a blocajului financiar, pe fondul neîncrederii tot mai evidente a investitorilor în perspectivele economiei”.

Relevante, din această perspectivă, sunt scăderea continuă a producţiei industriale de câteva luni bune şi temperarea tot mai puternică a consumului, principalul motor ale economiei.

Specialiştii de la Sierra Quadrant  atrag atenţia că dincolo de semnalele economice, confirmate inclusiv de datele de la Institutul Naţional de Statistică, dezintermedierea este un alt fenomen care prinde tot mai multe rădăcini în economie.

,,Sunt tot mai multe firme care ezită să mai deschidă noi linii de business, să investească în dezvoltarea unor noi parteneriate, să ofere credit furnizor, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Acest fenomen de dezintermediere s-a accentuat şi mai mult odată cu discuţiile despre fiscalitate, despre creşterea taxelor, care au venit să pună gaz pe focul temerilor investitorilor’’.

În aceste condiţii, multe companii au înţeles necesitatea restructurării afacerilor, pentru a putea rămâne active în mediul de business.

,,Sunt zeci de firme care, confruntate cu probleme în relaţia cu partenerii de afaceri, au înţeles că, în cadrul unor planuri de restructurare bine definite, îşi pot salva afacerile’’, spune Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Potrivit experţilor, planul de restructuare este o soluţie optimă pentru firmele care ajung în pragul insolvenţiei, incapabile să îşi mai plătească furnizorii, partenerii de afaceri.

Pentru 2024, în contextul schimbărilor fiscale şi a incertitudinii care tinde să se accentueze, analiştii de la Sierra Quadrant  estimează că economia îşi va desfăşura activitatea cu frâna de mână trasă.

,,În anul viitor, oamenii de afaceri vor miza poate mai mult ca oricând pe securizarea liniilor de business, pe dezvoltarea unor parteneriate de afaceri cu firme solide, serioase, de încredere. În condiţiile în care blocajul financiar va continua să fie la cote ridicate, iar costurile de finanţare vor creşte, să dezvolţi afaceri predictibile, cu parteneri de încredere, va fi fundamental pentru evoluţia business-ului într-un an dificil, cu o inflaţie ridicată şi cu o lipsa acută de predictibilitate’’, concluzionează Ovidiu Neacşu.
 

 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO