Companii

Serghei Cicala: Mizam pe rezidential deoarece chiriile birourilor scad

13.03.2006, 00:00 131

Directorul operational de la Europa Group crede ca segmentul rezidential al pietei imobiliare ofera cea mai buna oportunitate de investitii intrucat concurenta pe segmentul birourilor este extrem de puternica, iar chiriile birourilor sunt in scadere.

"Cel mai ridicat nivel al cererii se inregistreaza pe segmentul rezidential. Europa Group are o traditie puternica pe segmentul rezidential si pe cel al hotelurilor, acestea fiind si principalele directii de dezvoltare de pe piata romaneasca", a afirmat directorul Europa Group.

Europa Group Investment este reprezentanta romaneasca a companiei lituaniene Investment Baltic Estates, care a planificat investitii ce ar putea ajunge la 160 de milioane de euro pe piata de real estate din Romania.

Investitiile realizate de compania lituaniana pana in prezent se apropie de 15 mil. euro, potrivit reprezentantului companiei, incluzand proiectele si autorizatiile obtinute. Cicala crede ca randamentul investitiilor in imobile rezidentiale este usor superior nivelului de 8,5% oferit de investitiile in imobile de birouri.

"Fondurile au fost alocate achizitiei celor trei locatii din Bucuresti unde vom dezvolta proiecte rezidentiale, si locatiei de la Piata Unirii unde vom dezvolta un hotel de 4 stele", a explicat Cicala.

Compania lituaniana a cumparat doua foste unitati de productie din Bucuresti, lo-calizate in apropierea Parcului Carol si in zona Popa Tatu, precum si un teren amplasat pe Splaiul Independentei, in apropierea strandului Crangasi.

Hotelul care va fi amenajat in Piata Unirii va avea circa 70 de camere si va functiona sub brandul Europa Royal.

"Planurile noastre pentru industria hoteliera exclud afilierea hotelurilor la operatori de renume international. Ne gandim chiar sa devenim francizor pentru brandurile noastre, Europa City pentru hotelurile de 3 stele si Europa Royal pentru cele de 4 stele", a declarat Cicala.

Compania a obtinut autorizatie de constructie pentru peste 100 de apartamente in zona Parcul Carol din apropierea Pietei Unirii. Cele sase blocuri in regim de inaltime subsol-parter-4 etaje-2 niveluri retrase vor avea o suprafata construita de aproape 18.500 metri patrati, iar proiectul reprezinta o investitie apreciata de dezvoltatori la aproximativ 18 milioane de euro.

"In doua saptamani semnam contractul cu antreprenorul general al proiectului City Center Residence. Preturile in cadrul acestui proiect vor varia intre 1.200 si 2.200 de euro/mp construit, in functie de dotari si amplasament", a mai spus Cicala. Brokerul acestui proiect este compania Regatta.

Suprafetele variaza de la 1-5 camere intre 52 - 220 de metri patrati, iar preturile sunt cuprinse intre 125.000 si 500.000 de euro.

"Proiectele vor fi sustinute atat cu fonduri proprii, cat si prin credite bancare, pentru care ne aflam inca in negocieri. Pentru proiectul din Parcul Carol avem cu Raiffeisen o intelegere de principiu", a spus Cicala.

Proiectul rezidential din Popa Tatu va necesita investitii relativ similare.

Proiectele vor fi finalizate in termen de 18-24 de luni de la data inceperii lucrarilor.

"Cel mai amplu proiect rezidential pe care vrem sa-l dezvoltam este situat pe Splaiul Independentei. Investitiile in cadrul proiectului sunt de pana la 90 de milioane de euro si vor cuprinde, cel mai probabil, cladiri cu un regim de inaltime ce poate depasi 20 de niveluri supraterane", a mai afirmat seful Europa Group.

"Piata rezidentiala romaneasca este relativ reticenta in ceea ce priveste regimul de inaltime, fapt cauzat de activitatea seismica din Romania. Aceasta situatie nu se intalneste pe pietele din Europa Centrala si de Est", a mai declarat Cicala.

Acest proiect va fi destinat segmentului mediu al consumatorilor, potrivit lui Cicala. Tinta principala a dezvoltatorului lituanian va fi piata din Bucuresti, compania analizand posibilitatea de a achizitiona alte proprietati pentru dezvoltarea proiectelor rezidentiale.

"In momentul de fata cautam locatia pentru un alt proiect. Nu vrem insa sa ne grabim, analizam cu atentie detaliile pentru ca pot aparea situatii neprevazute", a mai spus Cicala.

Investment Baltic Estates Company detine in statele baltice, in Ucraina si in Bulgaria, mai multe ansambluri rezidentiale si hoteluri de trei si patru stele. Compania a inaugurat, in cursul anului trecut, doua hoteluri in Riga, urmand ca in perioada 2007-2008 sa deschida doua unitati in Tallin. In plus, Europa Group are in plan, pentru urmatorii doi ani, amenajarea altor doua hoteluri in statiuni din Lituania.

Grupul lituanian a fost infiintat in anul 2000, fiind controlat de doua persoane fizice. Primul hotel, Europa Imperial Vilnius, a fost deschis in aprilie 2001.

alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO