Companii

Selgros a investit un milion de euro în remodelarea magazinului din Bacău

Autor: Cristina Rosca

27.03.2012, 12:02 105

Selgros Cash&Carry a investit un milion de euro în remodelarea magazinului din oraşul Bacău. Această unitate urmează a fi redeschisă pe 28 martie

Modernizarea magazinelor Selgros urmăreşte ideea de a optimiza sortimentul, de a aranja articolele în funcţie de traseele de cumpărare ale clienţilor şi de a uşura orientarea în magazin. Noul layout al magazinelor acordă spaţii mai mari unor categorii de marfă care generează un volum mare de vânzări, precum băuturile, dulciurile, alimentele de bază şi detergenţii.

Până acum au fost deja remodelate magazinele Selgros din Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Timişoara şi Bucureşti-Berceni şi Pantelimon.

Celelalte magazine din România vor fi modernizate până la finalul anului 2013.

Selgros Cash&Carry a avut afaceri de 766 mil. euro în 2010. Cifra de afaceri a companiei a crescut uşor anul trecut faţă de 2010, potrivit reprezentanţilor companiei care nu oferă însă cifre. Avansul a venit din maturizarea magazinelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO