Companii

Scuterele chinezesti au dus piata moto spre o crestere de aproape 5 ori

Scuterele chinezesti au dus piata moto spre o crestere de aproape 5 ori

Cresterea puternica a pietei moto a fost caracteristica ultimilor doi ani

04.08.2008, 18:54 217

Vanzarile de vehicule motorizate pe doua roti au crescut cu 381% in primul semestru, fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, la 8.251 unitati, saltul fiind dat de intrarea in statisticile Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) a scuterelor chinezesti Rich Sport, care au reprezentat 74,4% din totalul livrarilor pe piata.
Astfel, 6.145 de unitati din totalul celor 8.251 de livrari raportate in primul semestru au fost scutere si motociclete Rich Sport (RS), potrivit datelor (APIA). Importatorul RS este firma Rich Motors, care a intrat in statisticile APIA in primul semestru al acestui an.
In primul semestru al anului trecut livrarile Rich Motors nu au fost contabilizate, desi firma avea acelasi obiect de activitate. Pentru a intra in evidentele APIA, solicitantul trebuie sa prezinte o scrisoare din partea producatorului din care sa reiasa ca este importatorul oficial in Romania.
Excluzand livrarile importatorului marcii chineze, in intervalul ianuarie - iunie din acest an au fost livrate 2.106 unitati, ceea ce indica o crestere de 23% comparativ cu cele 1.713 unitati livrate in primul semestru din 2007.
Topul celor mai bine vandute marci de vehicule motorizate pe doua roti include Rich Motors (6.145 unitati), Peugeot (707 unitati, in crestere cu 17% fata de primul semestru al anului trecut), Yamaha (225 unitati, in scadere cu 0,8%), Suzuki (221 unitati, in crestere cu 54,5% pentru aceeasi perioada de raportare), Honda (148 unitati, in scadere cu 9,2%) si Aprilia (131 de unitati, in scadere cu 1,5%).
Restul marcilor au contabilizat vanzari mult sub pragul de 100 de unitati.
Vanzarile de vehicule motorizate pe doua roti au crescut anul trecut in Romania cu 78,7%, la 3.141 unitati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO