Companii

SAP se aliaza cu Commerce One

19.06.2000, 00:00 12



Companiile SAP AG si Commerce One Inc. au anuntat incheierea unei aliante privind dezvoltarea in comun a unei noi generatii de soft destinat platformelor de comert electronic Business-to-Business. Valoarea acordului este estimata la 250 milioane de dolari si include preluarea de catre SAP a 2,5% din actiunile partenerului sau american. "Vom iesi impreuna pe piata cu un singur produs", a declarat Mayur Shah, presedintele diviziei pentru platforme de comert electronic a firmei SAP. Aceste platforme (numite si burse de comert online) vor deveni in urmatorii ani adevarate nuclee pentru tranzactiile intre companii prin intermediul Internetului. Deja numeroase firme - de la asa-numitele start-up-uri pana la colosi ai economiei traditionale, precum General Motors sau Ford - au infiintat astfel de burse in dorinta de a reduce costurile necesare procurarii de echipamente si materiale.

SAP este in prezent lider mondial in domeniul aplicatiilor back-office, insa nu a reusit decat tarziu sa-si adapteze strategia la ultimele evolutii din sectorul Internet. Acest lucru a permis unor companii mai mici, precum Commerce One si Ariba.Inc. sa obtina majoritatea contractelor pentru cele mai importante platforme de comert online, inclusiv acorduri cu doi clienti traditionali ai SAP - Volkswagen si Deutsche Telekom. Commerce One a furnizat soft-ul necesar pentru functionarea a 80 de burse pentru comert electronic, in timp ce SAP nu a reusit sa obtina decat 12 contracte. Prin noul acord, cele doua firme spera sa-si intareasca pozitia pe o piata in care concurenta devine din ce in ce mai importanta. In chiar ziua anuntarii parteneriatului, SAP a reusit sa obtina un contract de 100 milioane de dolari care prevede furnizarea soft-ului pentru o noua platforma de comert online realizata de grupul elvetian Nestle.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO