Companii

Sandoz si-a redus vanzarile cu 60% in octombrie, luna grevei distribuitorilor farma

12.01.2009, 17:36 135

Compania farmaceutica Sandoz, care detine doua unitati de productie pe piata locala la Targu-Mures, a pierdut, in octombrie 2008, 60% din vanzarile previzionate pentru acea luna, in conditiile in care distribuitorii au sistat pentru mai bine de doua saptamani livrarile de medicamente catre farmacii.
In primele noua luni ale anului trecut, Sandoz a realizat pe plan local vanzari de 78,7 mil. dolari, in crestere cu 20% comparativ cu perioada similara a anului trecut, ceea ce inseamna ca media lunara a vanzarilor a fost de circa 8,74 mil. dolari. La o scadere de 60%, ar insemna ca vanzarile companiei elvetiene au scazut in octombrie sub 3,15 mil. dolari.
Sandoz detine la Targu-Mures doua unitati de productie, una destinata realizarii penicilinei, iar cealalta pentru productia de macrolide (antibiotice de ultima generatie).
"Productia Sandoz din Romania a crescut de la 11,2 milioane de forme solide (capsule - n.red) la 26 de milioane de forme solide in primele noua luni (ale anului trecut - n.red.), iar 70% din total merge la export", a spus Iztok Sever, country head al Sandoz Romania.
Medicamentele cu cele mai mari vanzari din portofoliu sunt Ketonal, Amoksiklav, Nicerium, Amoxicilin si AmloHexal.
Incepand cu 2004, Sandoz a mutat definitiv productia pe piata locala pentru mai mult de 10 medicamente ale grupului, realizate anterior in state precum Germania, India sau Slovenia. Ultimele declaratii ale reprezentantilor grupului Sandoz facute pe marginea acestui subiect prevedeau ca mai exista proiecte in acest sens.
Anul trecut, Sandoz a anuntat ca are in vedere relocarea unui centru de retestare a medicamentelor din Germania, printre posibilele destinatii aflandu-se Romania si Polonia. De asemenea producatorul analiza anul trecut Romania pentru o investitie greenfield de mai multe zeci de milioane de euro. Sever nu a dorit sa faca alte declaratii pe aceasta tema in prezent.
La finalul anului trecut, Sandoz avea o cota de 9% din piata locala de medicamente generice, in timp ce in 2007 aceasta era de 8,2%.
Sandoz a intrat indirect pe piata locala prin achizitia companiei slovene Lek care cumparase in urma cu cativa ani producatorul local Pharmatech.
Sandoz este producatorul de medicamente generice al gigantului elvetian Novartis, care este interesant de compania islandeza Actavis, potrivit presei islandeze. In Romania, Novartis (inclusiv Sandoz) se afla pe locul patru in topul principalelor companii din industria de medicamente cu o cota de piata de 6,8%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO