Companii

​Sameday, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de curierat, se extinde pe piaţa din Bulgaria, unde va instala începând cu luna noiembrie easybox-uri

​Sameday, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa...

Autor: Miruna Diaconu

12.10.2022, 09:00 154
Sameday, al doilea jucător din piaţa de curierat locală, îşi extinde activitatea şi în Bulgaria, după ce în 2020 a intrat pe piaţa din Ungaria. Compania de curierat va instala în Bulgaria primele lockere începând cu luna octombrie, iar până la sfârşitul anului îşi propune să atingă un număr 250 de easybox-uri în ţara vecină.

„Evoluţia easybox în piaţa din România în cei patru ani trecuţi de la inaugurarea primului locker îmi dă încredere în decizia pe care am luat-o privind lansarea operaţiunilor noastre în Bulgaria. Dintr-un serviciu necunoscut am reuşit să transformăm easybox într-un standard pentru industria de curierat locală şi pentru e-commerce. Am convingerea că gradul de tehnologizare al serviciului şi beneficiile nete pe care le aduce clienţilor noştri vor genera acelaşi efect pozitiv şi în piaţa din Bulgaria”, spune Lucian Baltaru, fondator şi CEO Sameday.

Sameday a depăşit pragul de 4.000 de easybox-uri active în România, Ungaria şi Bulgaria, dintre care 3.500 de lockere se află pe piaţa locală, iar 700 în ţările vecine. Astfel, Sameday are cea mai extinsă reţea de astfel de lockere din Europa de Sud-Est.

Compania de curierat românească a încheiat deja parteneriate cu principalii retaileri din Bulgaria, care vor găzdui automatele de livrare Sameday. Compania a investit în închirierea şi automatizarea unui centru logistic local la Sofia, în soluţii software şi vrea să încheie anul cu 250 easybox-uri active în Bulgaria.

Conform unui studiu realizat de Sameday în luna aprilie a acestui an, 67% dintre consumatori aleg magazinul online în funcţie de existenţa serviciului de livrare prin easybox. Acest tip de livrare are o creştere semnificativă în ultimii ani, iar românii încep să prefere din ce în ce mai mult livrarea la easybox.

Reţeaua easybox  se află în 333 de localităţi, dintre care 190 de oraşe, astfel lockerele Sameday acoperă 72% din mediul urban.

 
 ​​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO