Companii

Roche ofera 20 mld. $ pentru medicamentele Bayer

29.08.2001, 00:00 23



Grupul farmaceutic elvetian Roche si-a exprimat, pentru a doua oara in acest an, interesul de a achizitiona divizia de medicamente a Bayer AG, principalul sau competitor pe piata internationala, lansand o oferta in valoare de 20 de miliarde de dolari, au declarat surse apropiate celor doua companii.

Roche a inaintat o oferta similara si anul trecut, dar aceasta a fost respinsa de conducerea companiei germane, relateaza Mediafax. Noua oferta, care presupune plata acestei tranzactii atat sub forma de lichiditati, cat si sub forma unui schimb de actiuni, nu a primit inca un raspuns clar din partea oficialilor Bayer, discutarea acestei propuneri urmand sa aiba loc la jumatatea lunii septembrie, cand se va intruni consiliul director al companiei.

Purtatorul de cuvant al Roche a declarat ca nu comenteaza absenta unui raspuns imediat din partea firmei germane. In cursul acestei luni, Bayer a fost puternic afectata de retragerea de pe piata a medicamentului Baycol (utilizat pentru reducerea nivelului de colesterol) si, in acelasi timp, cel mai profitabil dintre produsele medicamentoase comercializate de companie. Baycol, cunoscut si sub denumirea de Lipobay, este banuit a fi provocat moartea a 52 de persoane din intreaga lume.

Dupa declansarea acestui scandal, directorul executiv al Bayer Manfred Schneider a anuntat ca exista doua oferte de cumparare a operatiunilor din sectorul farmaceutic, fara a furniza insa numele investitorilor interesati.

Dupa retragerea de pe piata a acestui produs, la inceputul lunii august, Bayer, compania care a inventat aspirina cu un secol in urma, a solicitat sprijinul bancilor Credit Suisse First Boston si Deutsche Bank pentru a elabora o strategie in privinta operatiunilor din sectorul farmaceutic, la care exista posibilitatea sa renunte.

Bayer ia in considerare si formarea unei societati mixte in sectorul farmaceutic, fara a avea neaparat o participare majoritara la capitalul acesteia, a mai spus Schneider.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO