Companii

Ringier România devine singurul acţionar al platformei imobiliare.ro şi numeşte un nou CEO

Ringier România devine singurul acţionar al platformei...

Autor: Cristina Roşca

10.08.2020, 17:53 744

Grupul Ringier, activ pe piaţa media din România, a devenit singurul acţionar al platformei imobiliare.ro după ce a cumpărat şi restul de titluri deţinute de cei trei fondatori - Adrian Erimescu, Ciprian Gheran şi Radu Andrei.

Tranzacţia vine la patru ani de la preluarea a 87% dintre acţiuni de către Ringier. La momentul acela, compania timisoreană Realmedia Network era deţinută de fondul de investiţii Broadhurst (60%) şi de fondatorii Gotz Kurt, Adrian Erimescu, Ciprian Gheran şi Laurentiu Andrei.

„Ringer România devine astfel singurul proprietar al portalului numărul 1 în imobiliare care listează mai mult de 120 de mii de proprietăţi şi are peste 1,7 milioane de vizitatori unici pe luna. Ca parte a tranzacţiei şi conform înţelegerii iniţiale cu fondatorii, Ringier numeşte un nou CEO în persoana lui Dan Puică”, spun părţile în tranzacţie.

Pe 7 Septembrie, Dan Puică va prelua official, de la Adrian Erimescu poziţia de nou CEO al Imobiliare.ro. Adrian Erimescu va rămâne în următoarele luni, dimpreună cu echipă de management, alături de Dan în procesul de tranziţie.

Dan Puică a condus anterior, din poziţia de CEO, platforma de recrutare Bestjobs.eu şi a fost managerul secţiunii de imobiliare a OLX România precum şi directorul financiar al grupului.

Înainte de a intra în businessul digital, el a lucrat în domeniul finanţelor pentru companii că UTI Group şi KPMG România. 

Compania Realmedia Network, care operează imobiliare.ro, a avut afaceri de 34 mil. lei în 2019, plus 25%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO