Companii

Reuters concediaza peste 1.000 de angajati

24.07.2001, 00:00 15



Grupul britanic Reuters, unul dintre cei mai mari furnizori de stiri din lume, va anunta astazi un plan de reducere a personalului cu 1.000-1.200 de angajati, aproximativ 6% din totalul fortei de munca a agentiei, cu ocazia prezentarii rezultatelor financiare partiale, informeaza Financial Times.

Disponibilizarile fac parte din planul companiei de a-si reduce costurile cu 150 milioane lire sterline (215 milioane dolari) pana in 2003.

Numarul de persoane concediate este mai mare decat se parea in urma cu doar cateva saptamani, cand firma si-a anuntat intentiile, pe fondul accentuarii dificultatilor de pe pietele financiare mondiale si din economia globala.

In prezent, Reuters are 18.000 de salariati in intreaga lume, iar printre angajatii care-si vor cauta un alt loc de munca se numara si 50 de manageri de nivel superior. Se pare insa ca agentia nu va disponibiliza nici un redactor.

Reuters nu a dorit sa comenteze informatiile anuntate de Financial Times, dar, la data anuntarii planului de reducere a cheltuielilor (in februarie), se preconiza ca disponibilizarile de personal sa reprezinte una dintre componentele acestui program. Intentiile grupului vizeaza transferarea majoritatii afacerilor pe Internet, anuntata inca de anul trecut.

Economistii considera ca Reuters va raporta un profit operational, excluzand cheltuielile cu amortizarea si rezultatul exceptional, de aproximativ 333 milioane lire sterline (477 milioane dolari) aferent primelor sase luni ale anului, comparativ cu 312 milioane lire in aceeasi perioada a anului trecut.

Chiar daca profitul s-a majorat, analistii sunt ingrijorati de faptul ca aceasta rata de crestere nu se va mentine, din cauza declinului accentuat al profitabilitatii clientilor majori ai serviciilor Reuters, precum bancile de investitii.



Schimbari de structura

Rezultatele ce vor fi anuntate astazi vor reprezenta prima oportunitate pentru noul sef al agentiei de presa, Tom Glocer, de a-si evidentia rolul in activitatea grupului.

El a fost desemnat ca viitor director executiv al Reuters inca din decembrie si va prelua conducerea oficial azi de la Peter Job, actualul conducator al grupului.

De la Glocer, care va fi primul american la sefia Reuters, se asteapta un control mult mai strict al costurilor, politica aplicata inca de cand a condus divizia americana a grupului.

Pe langa, aspteptatele reduceri de personal, un alt semn al schimbarii la fata a Reuters este reorganizarea afacerilor in jurul clientilor, mai degraba decat concentrarea asupra produselor.

Noua structura, anuntata inca de luna trecuta, se va orienta pe anumite domenii de activitate: banca de investitii sau societate de brokeraj, trezorerie, managementul activelor si corporatii.



Declinul media

Declinul pietelor financiare mondiale a afectat in acest an activitatea celor mai multe firme care activeaza in acest domeniu.

Din cauza scaderii volumului de tranzactii bursiere, bancile de investitii si firmele de brokeraj inregistreaza venituri reduse, comparativ cu valorile consemnate in anul precedent.

Din aceasta cauza, agentiile de stiri au si ele probleme. La inceputul acestui an, Bridge Information Systems, un furnizor de informatii financiare in timp real, a intrat in proceduri de reorganizare, dupa acumularea unor datorii de peste 750 milioane de dolari.

Nici cotidianele nu au putut evita aceste probleme, mari nume ale presei mondiale, precum Wall Street Journal sau New York Times, confruntandu-se cu scaderea accentuata a veniturilor din publicitate, pe fondul crizei din sectorul ofertelor publice initiale, ale caror anunturi erau publicate in ziare.

Dupa o indelungata perioada de boom economic, in care informatiile privind concedierile erau destul de rare, in acest an concedierile au revenit in forta.

Companiile americane au anuntat pana in mai peste 650.000 de persoane disponibilizate, de doua ori mai mult decat rata anuala in perioada recesiunii din anii '90. Unii economisti spun ca aceasta cifra nu este un motiv de ingrijorare.

"Economia evolueaza acum destul de bine", a declarat Martin Feldstein, presedintele Biroului National de Cercetari Economice, care a adaugat ca, desi rata somajului a crescut in ultimele luni pana la 4,4% de la 3,9% in octombrie, numarul de someri nu va depasi sapte milioane, adica o rata de 5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO