Companii

Retelele Beauty Shop si Sephora pregatesc o extindere de 10 mil. euro

09.08.2005, 19:16 115

Compania elena Sephora Marinopoulos isi propune sa deschida inca 13 magazine de parfumuri si cosmetice de lux Beauty Shop si Sephora pe piata romaneasca pana in 2008, acestea adaugandu-se celor 5 locatii deja existente, dintre care 4 in Bucuresti si unul in Constanta.

Pentru fiecare nou Beauty Shop se va face o investitie de 750.000 de euro, spun reprezentantii companiei, ceea ce inseamna ca investitiile pana in 2008 vor fi de aproape 10 mil. euro. Un magazin va fi inaugurat in toamna acestui an in orasul Brasov si se preconizeaza si renovarea locatiilor deja existente.

"Pentru 2006, planurile includ, in primul rand, deschiderea primului magazin Sephora in Bucuresti, iar in tara noi magazine in marile orase cum ar fi Iasi, Cluj, Timisoara", spune Cristina Marin, coordonator PR la Beauty Shop.

Firma, care detine franciza pentru Beauty Shop pe piata din Europa de Est si in Grecia, a intrat pe piata romaneasca in 2000 si a deschis cate un punct de vanzari in fiecare an de atunci.

Orientarea consumatorilor romani catre produsele de marca au dat un impuls tuturor retelelor de parfumerii si cosmetice de lux prezente pe piata.

Lantul Beauty Shop a inregistrat o cifra de afaceri de 8,1 milioane de euro in 2004 si se asteapta la o crestere de circa 23% anul acesta, pana la valoarea de 10 milioane de euro. Principalul competitor pe piata din Romania este lantul Ina Center-Prestige, care opereaza 30 de locatii in Bucuresti si in provincie.

"Proiectele noastre de extindere includ ca, la finele anului 2008, sa existe 18 magazine Beauty Shop si Sephora", a precizat Marin. Potrivit acesteia, intreaga industrie a cosmeticelor din Romania, incluzand parfumuri, produse pentru ingrijire si produse pentru machiaj, se ridica la 80 de milioane de euro.

"Piata produselor cosmetice din Romania este inca in dezvoltare, fiind un punct de atractie pentru lanturile internationale de magazine de profil", a continuat Marin, care se asteapta ca alte companii de retail din domeniul cosmeticelor sa intre pe piata romaneasca in curand.

Compania elena urmareste sa lanseze sistematic noi branduri de cosmetice pe piata romaneasca. In 2004 a adus marca Sephora, iar in 2005 a adaugat in portofoliul sau nume percum Stila, StriVectin-SD, Dr. Murad, Jose EisenBerg si Anthony Logistics.

"Pe piata romaneasca, segmentul cel mai dezvoltat este cel al parfumurilor, in general apartinand marcilor de renume", explica reprezentanta Beauty Shop. "Se pare ca publicul consumator din Romania pune, in ultima vreme, foarte mare pret pe calitate, pe tendinte, pe ceea ce este la moda, prefera cumparaturile emotionale si, drept urmare, considera o investitie importanta achizitionarea oricarui produs cosmetic de marca", a conchis Marin.

Beauty Shop este unul dintre cele doua lanturi de magazine operate de compania Sephora Marinopoulos, rezultata in urma asocierii grupului elen cu Sephora, o divizie a LVMH (Louis Vuitton - Moet & Chandon-Henessy), principala retea europeana de distributie a produselor de infrumusetare. Marinopoulos detine si franciza (in zona Europei de Est si a Greciei) pentru magazinele Marks & Spencer, care opereaza in doua locatii din Bucuresti (Bucuresti Mall si Carrefour Orhideea).

Grupul Marks & Spencer este unul dintre retailerii de pe piata din Marea Britanie, unde cele 300 de magazine sunt vizitate saptamanal de circa 10 milioane de persoane. Pe piata romaneasca, cele doua magazine au inregistrat o cifra de afaceri de 4 milioane de euro anul trecut, in 2005 asteptandu-se vanzari de circa 5 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO