Companii

Retailerul de articole sportive Intersport: centrele comerciale castiga teren in batalia cu retailul stradal

27.08.2007, 17:43 459

Intersport, unul dintre cei mai importanti retaileri de articole sportive din lume, care detine in prezent patru unitati pe piata locala, va accelera incepand de anul viitor ritmul de extindere, avand planificata deschiderea a sase noi reprezentante, in urma unor investitii estimate la 6 mil. euro.
"Datorita feedback-ului pozitiv pe care piata ni l-a furnizat in ultimii doi ani, ritmul de dezvoltare al retelei de magazine va fi mai accelerat decat pana acum. In 2008 vom putea iesi pe piata chiar si cu 5-6 magazine, dintre care doua in Bucuresti, iar celelalte in Pitesti, Bacau , Oradea sau Arad", a declarat Alexandru Bratu, directorul general al Intersport Romania.
Potrivit reprezentantilor companiei, investitia va fi de aproximativ un milion de euro pentru fiecare locatie. Astfel, in 2008, reteaua de magazine Intersport va ajunge la 11-12 locatii, dupa ce in luna octombrie a acestui an compania va inaugura doua noi puncte de vanzare, in Cluj-Napoca in Complexul Comercial Polus si la Iasi, in Complexul Comercial Felicia.
"Vom dispune de o suprafata comerciala totala de peste 1.500 de metri patrati", a mai precizat Bratu.
Cele doua reprezentante ar putea ridica vanzarile din acest an ale Intersport la aproximativ 10 mil. euro, fata de 4,5 mil. de euro in 2006. In primul semestru din acest an Intersport a inregistrat vanzari de aproximativ 4 mil. euro, in crestere cu 120% fata de aceeasi perioada din 2006, iar pentru cel de-al doilea semestru, reprezentantii retaile-rului estimeaza vanzari de aproape 6 mil. euro. "Ponderea mai mare a celui de-al doilea semestru se datoreaza pe de o parte noilor magazine ce se vor deschide in octombrie, la Iasi si Cluj si pe de alta parte cresterii vanzarilor in locatiile existente", adauga Bratu.
Potrivit directorului Intersport, cele mai mari vanzari se inregistreaza in magazinele situate in zona Pietei Unirii din Capitala si in Carrefour Feeria, tot din Bucuresti, insa in sezonul estival compania a raportat cresteri si in locatia din Constanta.
"Acest lucru arata clar orientarea shoppingului din ce in ce mai mult pentru comertul in centre comerciale, in defavoarea celui stradal", a mai spus Alexandru Bratu. Conform datelor Intersport, anul acesta cele mai mari vanzari au fost inregistrate la gama de pantofi sport, categorie care are o pondere de aproximativ 45% din totalul incasarilor companiei.
"Sezonul care s-a incheiat a fost de departe sezonul pantofilor sport, in detrimentul textilelor sau a echipamentului, asa numitul hardware", a spus directorul general al Intersport.
Potrivit lui Alexandru Bratu, cele mai bine vandute produse sunt cele sub brandurile Adidas, Nike si Puma, insa o pondere de aproximativ 25% din vanzari o reprezinta cele 12 branduri proprii Intersport.
Intersport inregistreaza vanzari anuale de aproximativ 8,5 miliarde de euro, compania fiind prezenta in peste 4.900 de locatii in 32 de tari, contabilizand aproximativ 150.000 de cumparatori in fiecare zi. Reteaua de magazine distribuie aproximativ 30 de branduri dintre care Adidas, Columbia Sportwear, Lotto, Nike, Puma sau Reebok.
Pe piata locala, produsele Intersport sunt distribuite in sistem de franciza de catre compania Genco, companie specializata in retailul de produse electronice si electrocasnice. Potrivit datelor Intersport, compania are o contributie de 12-15% in businessul Genco pe piata locala. Compania Genco Trade, filiala a grupului elen Fourlis, este distribuitor exclusiv pentru gama de produse electronice si electrocasnice a companiilor Samsung, Mitsubishi, DeLonghi-Climaveneta. In 2006, Genco a inregistrat o cifra de afaceri de 49,3 mil. euro si un profit net de 2,6 mil euro, potrivit datelor Ministerului de Finante.
Pe segmentul de articole sportive, pe piata locala mai activeaza companii precum Elmec, importatorul Nike, Extenso (importatorul Lotto, Stonefly sau Gas), grupul RTC (care detine brandurile Esprit si Springfield), Errea, Adidas, Puma sau Reebok.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO