Retail&Agrobusiness

ZF 15 minute cu un antreprenor. Oliver Bauer, cofondator al Cramei Bauer: Nu simţim o scădere a puterii de cumpărare, dar au devenit mai atenţi. Vor să ştie ce cumpără şi ce se află în spatele produsului

ZF 15 minute cu un antreprenor. Oliver Bauer, cofondator...

Autor: Miruna Diaconu

04.01.2024, 00:00 331

Oliver Bauer, cofondator al Cramei Bauer, din zona Drăgăşani, spune că producătorul de vin nu resimte o scădere a puterii de cumpărare în rândul clienţilor săi, însă observă o atenţie mai mare asupra achiziţiilor pe care le fac aceştia.

„Nu cred ca a scăzut puterea de cumpărare atât de tare, cred că oamenii au devenit mai atenţi, vor să vadă ce se întâmplă în spatele produsului. Lumea cumpără, dar vrea să ştie ce cumpără şi de ce, nu cumpără doar că e scris Bauer pe etichetă”, spune Oliver Bauer, prezent în  cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Antreprenorul spune că scopul lui nu este de a vinde cu orice preţ, ci de a oferi un preţ potrivit pentru care oamenii să fie dispuşi să plătească pentru un produs cu anumite standarde de calitate.

Anul 2023 a fost unul dificil din perspectiva condiţiilor meteorologice, sectorul viticol fiind unul dependent de starea vremii. Cu toate acestea, recolta a fost una bună, spune antreprenorul.

Crama Bauer, fondată de Oliver Bauer alături de soţia sa Raluca, are o suprafaţă cultivată cu viţă de vie de circa 8 hectare, din care producţia totală anuală ajunge la aproape 50.000 de sticle, însă proprietarii nu îşi doresc o creştere semnificativă a capacităţii de producţie.

Antreprenorul spune că nu îşi doreşte să crească cantitatea produsă pentru a putea standardele de calitate.

„Ce trebuie să înţeleagă lumea este că vinul nu este un produs care pică din cer în cantităţi pe care le vrei tu sau la calitatea pe care o vrei tu. Dacă vrem să savurăm un vin artizanal trebuie să acceptăm că nu arată la fel fiecare an şi nu va fi disponibil în aceeaşi cantitate. Cred că acesta este farmecul, dacă orice va fi disponibil oricând şi oriunde nu mai vorbim de un produs artizanal”, spune el.

Crama Bauer are un portofoliu format din peste 20 de etichete de vinuri, toate dintr-o singură gamă. Antreprenorul spune că cele mai vândute soiuri sunt Cabernet Sauvignon şi Sauvignon Blanc, dar şi Crâmpoşia şi Feteasca Neagră şi-au făcut loc în acest top.

Antreprenorul pune sub semnul întrebării evoluţia businessului în 2024.

„Nu ştim cum va fi 2024, depinde foarte mult de alţii, de cum va fi piaţa, cum va fi HoReCa. Sunt foarte multe semne de întrebare care nu au niciun răspuns”, precizează el.

Dacă înainte de pandemie, circa 85% din vânzările cramei mergeau către HoReCa, după pandemie, acest canal reprezintă doar jumătate din totalul vânzărilor. Unul dintre motivele acestei scăderi, spune el, este lipsa forţei de muncă calificată.

„Mereu a fost esenţial în acest sector ca cel care vinde să ştie, să fie educaţie, antrenaţi şi competenţi. Acolo ducem o mare lipsă pentru că mulţi nu mai lucrează în domeniu. Dacă mă uit la vânzările din HoReCa, a devenit mai dificil decât înainte de pandemie”, mai spune el.

Crama Bauer a avut afaceri de 2,2 milioane lei în 2022, ultimul an pentru care există date publice, în scădere faţă de anul anterior, când veniturile companiei au fost de 2,6 milioane lei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO