Retail&Agrobusiness

Un grup de investitori britanici a ajuns prin achiziţii succesive la 15.000 ha de teren agricol

Autor: Cristina Stoian

18.10.2010, 19:05 768

Cele două companii au avut împreună anul trecut o cifră de afaceri de 840.000 de euro, potrivit datelor Registrului Comerţului.

 

Dimensiunea businessului preluat de Dunărea Farms nu este mare, dar achiziţiile succesive de companii mici sunt printre strategiile aplicate de investitorii străini care vor să cumpere terenuri sau păduri, suprafeţele locale din agricultură fiind foarte fragmentate.

 

"Planurile companiei britanice vizează în continuare extinderea exploataţiei, care se face atât prin arendare, cât şi prin achiziţii de companii. Din suprafaţa totală de 15.000 de hectare, doar 1.000 de hectare sunt în proprietate, procesul de achiziţie fiind foarte greu, întrucât terenurile în zonă sunt fragmentate", a declarat Dan Pena, directorul general al Agrinatura, nucleul companiilor deţinute de Dunărea Farms în România.

 

De altfel, de numele familiei Pena se leagă şi intrarea pe piaţă a investitorilor britanici, aceştia preluând în 2008 pachetul majoritar al companiei fondate de familia Pena Agrinatura Nanov, într-o tranzacţie de 30,6 milioane de lei (circa 8,3 mil. euro).

 

Achiziţii succesive

Acţionarul grupului Dunărea Farms, Spearhead International Limited din Marea Britanie a cumpărat în urmă cu doi ani 70% din Agrinatura Nanov de la Eugen Pena, care a ocupat poziţia de director general la Hidroelectrica până în 2003. Pena a rămas acţionar minoritar în cadrul companiei, cu 12,6% din acţiuni, restul pachetului, de 13,8%, fiind deţinut de Mihaela Cristina Pena.

"Compania produce grâu, rapiţă, porumb, orz şi comercializează cereale şi imputuri. Anul acesta, producţia medie la grâu, de exemplu, a fost de 5 tone pe hectar. Pentru produsele obţinute încheiem de obicei contracte de tip futures cu procesatorii interni ca Expur, Morile Băneasa, Rompan, sau cu traderii mari ca Alfred C. Toepfer, Cargill, Glencore", spune Dan Pena.

La o suprafaţă de 7.000 de hecatare cultivată cu grâu, producţia totală a ajuns anul acesta la 35.000 de tone, ceea ce înseamnă o valoare de peste şase milioane de euro, la un preţ mediu estimat de ZF pe baza evoluţiei preţurilor practicate la nivel local, de 180 de euro/tonă.

După achizţia Agrinatura Nanov, Dunărea Farms a preluat, la începutul lui 2009, peste 93% din acţiunile companiei Agromec Dră găneşti şi apoi firma Silosud. Ultimele achiziţii au fost Aliprod Afumaţi şi Agroservice Piatra.

"Au tatonat piaţa un an jumătate înainte să facă prima achiziţie, dar au ales România şi în special zona de sud datorită solului foarte bun şi forţei de muncă ieftine şi calificate", spune directorul general al Agrinatura. Pena recunoaşte însă că sunt câteva probleme care determină compania-mamă să ia legătura destul de des cu filiala locală, iar aceste probleme sunt puse în special pe seama instabilităţii mediului politic din România.

Multă impredictibilitate

"Când s-a mărit TVA la 24% au sunat imediat să întrebe ce se întâmplă, dacă au ieşit oamenii în stradă, pentru că nu au înţeles de ce s-a anunţat această măsură aşa pe nepusă masă şi ce efecte pe termen scurt a produs. Lipsa de transparenţă privind nivelul subvenţiilor este o altă problemă cu care ne confruntăm. Compania începe să-şi facă bugetul pentru anul următor începând cu luna a şasea, a şaptea, dar nu ştie la ce valori să îl calculeze pentru că autorităţile din România anunţă oficial un nivel al subvenţiei la hectar de 160 de euro, peste o lună vin şi declară că nu mai sunt bani şi că vor da doar componenta europeană, adică 80 de euro, iar acum spun că vor ridica nivelul la 115 euro", anunţă Pena.

Spearhead International Limited, care a realizat, la nivel mondial, o cifră de afaceri de 77 milioane de euro în 2008, având 200 de acţionari, exploatează prin intermediul filialelor sale peste 70.000 de hectare de teren. Cea mai mare suprafaţă o lucrează în Polonia (28.000 ha), potrivit site-ului companiei. Urmează Cehia cu 20.000 de hectare, România (15.000 ha), Slovacia (4.000 ha) şi Marea Britanie (3.000 ha). Pe lângă cultura mare (grâu, porumb, rapiţă), grupul produce şi legume, cartofi şi sfeclă de zahăr şi activează în industria zootehnică.

Grupul britanic a fost fondat în 2000 în urma fuziunii dintre compania Greens of Soham şi Farmwealth.


La nivel local, Agrinatura a realizat o cifră de afaceri de 2,6 mil. euro (10,9 mil. lei), Silosud a raportat afaceri de 6,5 mil. euro (27,4 mil. lei), iar Agromec Drăgăneşti a avut vânzări de 0,6 mil. euro (2,8 mil. lei). Companiile străine, în special cele din Danemarca au investit masiv în ultimii trei ani, cumpărând sau luând în arendă zeci de mii de hectare de teren agricol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO