Retail&Agrobusiness

Statul a decis: Compania RetuRO Sistem Garanţie Returnare, înfiinţată de principalii producători de băuturi şi comercianţi, devine administratorul sistemului de garanţie-returnare din România. “Din acest punct, putem începe derularea paşilor operaţionali”, spun acţionarii companiei

Statul a decis: Compania RetuRO Sistem Garanţie...

Autor: Cristina Bellu

24.08.2022, 14:38 1764

Compania RetuRO Sistem Garanţie Returnare, înfiinţată de către asociaţiile reprezentative ale producătorilor de băuturi şi ale comercianţilor, a devenit oficial administratorul sistemului de garanţie-returnare din România, printr-o Hotărâre de guvern emisă astăzi.

În acest context, la nivel de operaţionalizare, SGR devine cel mai mare proiect de colectare şi reciclare a ambalajelor din ţară.

„Implementarea sistemului de garanţie-returnare în România este un obiectiv la care lucrăm intens de câţiva ani şi ne bucurăm că RetuRO a fost confirmat ca administratorul acestui sistem. Este, poate, cel mai important moment din această călătorie a implementării sistemului de până acum. Din acest punct înainte, putem începe derularea paşilor operaţionali, cum ar fi angajarea directoratului RetuRO, iniţierea discuţiilor pentru finanţarea sistemului, începerea înregistrării producătorilor de băuturi şi a comercianţilor, precum şi dezvoltarea reţelei logistice a sistemului”, spune Alice Nichita, Preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, acţionar al companiei RetuRO.

Cadrul legal ce stabileşte modalitatea de implementare a sistemului de garanţie-returnare (SGR) a fost adoptat în luna octombrie 2021.

„Suntem cu un pas mai aproape de implementarea a ceea ce noi credem că este cel mai important proiect de mediu al României, menit să ne poziţioneze pe harta ţărilor avansate în ceea ce priveşte colectarea şi reciclarea ambalajelor. Vorbim de un proiect de anvergură care îşi propune să introducă ambalajele de băuturi într-o economie circulară şi să contribuie astfel la transformarea României într-o ţară mai curată. În continuare, este necesară adoptarea pachetului legislativ complet care ne va permite să demarăm toate procesele necesare implementării sistemului de garanţie-returnare, astfel încât acesta să devină funcţional în cel mai scurt timp posibil. Dacă până acum am discutat în termeni teoretici, de azi înainte începem procesul practic al operaţionalizării SGR la nivel naţional”, adaugă Julia Leferman, Director General al Asociaţiei Berarii României pentru Mediu, acţionar al companiei RetuRO.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. a fost înfiinţată de către asociaţiile reprezentative ale producătorilor de băuturi şi ale comercianţilor pentru a gestiona sistemul de garanţie-returnare, în curs de implementare în România. Compania a fost formată ca o societate ce are la bază principiul not-for-profit, ceea ce înseamnă că, prin actul constitutiv, aceasta şi-a asumat obligaţia de a reinvesti eventualul profit exclusiv în dezvoltarea sistemului.

În prezent, compania are trei acţionari privaţi: Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociaţia Berarii României pentru Mediu şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu, şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, ce deţine 20% din acţiuni.

„Sistemul de garanţie-returnare este un proiect unic la nivel naţional, care ar trebui să funcţioneze fluid încă din prima zi după ce va fi implementat. RetuRO are încă mulţi paşi de parcurs până când va deveni funcţional, dar credem că putem dezvolta împreună cu producătorii un proiect de economie circulară care să fie coerent şi clar pentru fiecare consumator român în parte”, completează Maria Maxim, Preşedinte al Asociaţiei Retailerilor pentru Mediu, acţionar al companiei RetuRO.

Sistemul de garanţie-returnare prevede ca românii să plătească o garanţie de 0,50 lei atunci când vor să cumpere o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant.

Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Scopul acestui sistem este de a introduce ambalajele într-o economie circulară, ajutând România să atingă ţintele naţionale de colectare şi reciclare stabilite la nivel european care cer, spre exemplu, ca până în anul 2025 să se colecteze 77% din PET-urile puse pe piaţă, iar până în anul 2029 – 90%.

De asemenea, sistemul va ajuta la atingerea şi chiar depăşirea noilor ţinte de colectare şi reciclare pentru restul tipurilor de materiale şi anume 75% pentru sticlă şi 60% aluminiu, începând cu anul 2030.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO