Grupul Fox, producător şi distribuitor de mezeluri controlat de familia Vulpe, şi-a bugetat pentru anul acesta investiţii de peste 28 de mil. lei (6 mil. euro), de peste patru ori mai mare decât în anul anterior, arată datele transmise de companie pentru catalogul ZF Cei mai mari jucători din economie, ediţia 2019.
Producătorul are în portofoliu produse precum salam, cârnaţi, cremvurşti şi şuncă, produse cu care Fox este prezent în majoritatea reţelelor de comerţ modern.
Businessul nu are un sistem integrat de producţie, ceea ce înseamnă că materia primă o achiziţionează de la alţi producători, carne pe care o prelucrează în unitatea de procesare din Bucureşti şi pe care o livrează, Fox deţinând propriul parc auto.