Retail&Agrobusiness

Producătorul lactatelor Olympus: În 2019 ne vom concentra şi pe lansarea altor produse. Suntem optimişti în ceea ce priveşte evoluţia economiei şi a consumului anul acesta

Producătorul lactatelor Olympus: În 2019 ne vom...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

03.01.2019, 00:26 663

Athanasios Giannousis, director comercial al Olympus România, spune că este optimist pentru evoluţia economiei şi a consumului de pe plan local, deşi analiştii estimează o încetinire a creşterii economice în 2018 şi în 2019. În 2017, economia Ro­mâniei a avansat cu 6,9%, iar pentru anul 2018 esti­mă­rile arată o majorare cu circa 4%, cifră care s-ar putea repeta şi în anul 2019.

„Încetinirea ritmului de creştere economică se află pe un trend normal la nivel european. Plasarea produselor lactate în cadrul produselor de consum primar oferă stabilitate în vânzări. În cazul unei creşteri a costului pentru materie primă, noi absorbim intern o parte din acesta, pentru ca această creştere să nu se reflecte în preţul la raft. Ne menţinem optimişti şi credem în decizia de cumpărare a consumatorilor, bazată pe înţelegerea beneficiilor unui produs de calitate, în termeni de colectare, procesare, ambalare, etichetare şi comercializare”, consideră managerul.

Fabrica de Lapte Braşov, producă­to­rul lactatelor Olympus, Oly, Fabrica Braşoveanu şi Strag­ghis­to, estimează pentru anul 2018o creştere a cifrei de afaceri cu 10% faţă de anul precedent, până la 100 de milioane de euro. Cu această cifră, compania se clasează pe locul trei în piaţa lactatelor, o industrie estimateă la circa un milliard de euro. Athanasios Giannousis a observat că pe piaţa lactatelor sunt provocări la orice pas.

„Trebuie să ne menţinem alerţi şi să ne adaptăm constant la nevoile şi cerinţele consumatorilor noştri. De asemenea, încercăm să fim competitivi şi să asigurăm un raport optim între calitate şi preţ. În ultimul timp, se remarcă o creştere a puterii de cumpărare, dar şi a cererii pentru produse lactate de calitate. Astfel, provocarea principală este de a veni în întâmpinarea românilor cu produse care să le deservească nevoile, dar şi preferinţele alimentare individualizate”.

Cât despre planurile companiei în 2019, managerul spune că producătorul de lactate vrea să lanseze noi produse.

Anul trecut, compania a investit 20 de milioane de euro în România. Printre proiectele din acest an ale companiei s-au numărat lansarea pe piaţa locală a brandului Stragghisto, care se produce şi în România, compania investind astfel într-o nouă linie de producţie.

În prezent, portofoliul de produse al Olympus include peste 100 de sku-uri, prin­tre care se numără laptele de con­sum şi UHT, smântână, iaurturi, telemea, băuturi etc.

Fabrica din judeţul Braşov a fost deschisă în 2011 după o investiţie iniţială de 55 de mi­lioa­ne de euro. Însă, ulterior Olympus a continuat in­ves­tiţiile, ajun­gând la un total de 130 mil. euro investiţi pe plan local de la intrarea pe piaţă, conform datelor furni­za­te de com­panie. În prezent, compania are 450 de angajaţi.

„Ca în fiecare an, vom continua să investim în calitatea şi diversificarea produselor. Important este ca fiecare consumator să înţeleagă care sunt beneficiile unui produs de calitate, în termeni de colectare, procesare, ambalare, etichetare şi comercializare. Astfel, intenţionăm să investim în continuare în inovaţie la nivel de produs şi în educarea consumatorilor. De asemenea, ne vom concentra şi pe lansarea altor produse”.

Grupul elen Olympus a intrat pe piaţa din România în 1999, iar anterior deschiderii fabricii din Hălchiu (jud. Braşov) a operat o unitate de producţie în localitatea Baraolt, judeţul Covasna.

Întinsă pe o suprafaţă de 35.000 mp, fabri­ca de la Hălchiu are o capacitate totală de co­lec­tare a laptelui de 75 de tone pe oră, con­form ultimelor date. Anual, compania colec­tea­ză peste 100.000 de tone de lapte de la fermieri locali.

În 2012, fabrica exporta 80% din produc­ţie, conform datelor prezentate de companie la acea vreme. Însă, treptat piaţa din Ro­mânia a devenit tot mai importantă pentru producătorul de lactate. Astfel, în prezent, 45% din totalul vânzărilor este re­pre­zentat de exportul în 10-12 ţări.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO