Retail&Agrobusiness

O nouă alianţă: Francezii de la Auchan şi Costa Coffee, brandul de cafea adus de Coca-Cola HBC pe piaţa locală, lansează coffee corners în toate magazinele MyAuchan din staţiile Petrom

O nouă alianţă: Francezii de la Auchan şi Costa...

Autor: Cristina Bellu

01.02.2021, 11:11 508

Retailerul francez Auchan, unul dintre cei mai mari jucători din comerţul local, şi Costa Coffee, brandul de cafea adus pe piaţa locală în vara anului trecut de Coca-Cola HBC România, îmbuteliatorul Coca-Cola din România, au demarat un parteneriat prin care urmează să fie lansate spaţii Costa Coffee în toate magazinele MyAuchan din staţiile Petrom.

”Conceptul de coffee corner completează oferta noastră de cafea disponibilă atât în magazine, pentru consumul acasă, dar şi în localurile partenere HoReCa, preparată de specialişti barista.”, spune Cristina Funieru, Coffee Business Development Manager Coca-Cola HBC România.

Primul coffee corner în parteneriat cu Auchan Retail România a fost lansat anul trecut în Bucureşti, în staţia Petrom de pe strada Braşov, urmând ca alte zeci de spaţii să fie implementate pe parcusul anului 2021, odată cu remodelarea staţiilor Petrom şi integrarea magazinelor MyAuchan.

„Avem deja peste 20 de coffee corners operaţionale în magazine, iar feedback-ul clienţilor ne încurajează să continuăm dezvoltarea acestui proiect şi instalarea cornerelor în cât mai multe locaţii, la nivel naţional”, adaugă Vasile Urzică, Responsabil Operaţional MyAuchan Petrom.

Coca-Cola HBC, unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola, cu vânzări de peste 2 miliarde de unităţi anual, a preluat lanţul britanic de ca­fenele Costa Coffee pentru suma de 5,1 mi­liarde dolari, la începutul anului 2019.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO