Retail&Agrobusiness

Frederic Lamy, CEO Leroy Merlin: Anul trecut a fost extraordinar pentru noi, am avut o creştere de două cifre şi pe vânzări şi pe profit

ZF Retail 2019

Frederic Lamy, CEO Leroy Merlin: Anul trecut a fost...

Autor: Alex Ciutacu

09.05.2019, 12:45 691

Condiţiile pieţei din România şi creşterea consumului ca factor principal care a condus creşterea economică, au creat premisele pentru marii retaileri să accelereze vânzările şi să aibă businessuri din ce în ce mai performante pe piaţa locală, apreciază Frederic Lamy, CEO Leroy Merlin, în cadrul ZF RETAIL 2019.

„Anul trecut a fost extraordinar, am avut o creştere de două cifre la nivelul vânzărilor, al profitului. Pe primele patru luni din 2019 stăm extraordinar, pentru că piaţa de aici este incredibilă. Suntem de 10 ani aici, iar din 2014 ne-am accelerat creşterea iar anul trecut am înregistrat vânzări de jumătate de miliard de euro”, spune Frederic Lamy, CEO Leroy Merlin, în cadrul evenimentului.

El spune că în România sunt favorabile pentru businessul francez atât economia, cât şi comportamentul de consum al românilor.

„Suntem într-un grup de 25 miliarde euro şi suntem cea mai performantă divizie. Condiţiile economice de aici sunt foarte bune. Creşterea PIB-ului este incredibilă, iar pe noi ne ajută faptul că în România aproape 95% dintre români deţin o casă sau vor să deţină o casă”, adaugă el.

Ce a mai declarat în cadrul evenimentului

  • Clienţii români investesc în case permanent. În medie, clientul vine la magazinul nostru de 24 de ori pe an, adică de 2 ori pe lună. Ceea ce înseamnă foarte des. Avem clienţi pe care îi numiţi meseriaşi şi ei vin o dată sau de 2 ori pe zi la noi.
  • Vedem o legătură directă între traficul de pe site şi traficul din magazin, iar de când am început să fim mai activi online a crescut prezenţa şi în magazine.
  • Piaţa DIY în România este de aproape 4 miliarde de euro dar cred că această piaţă se poate dubla cu uşurinţă ca mărime.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO