Retail&Agrobusiness

Dragoş Zainea, Reinke: Anul acesta vom mări echipa, vom trece de 50 oameni, pentru că este cerere foarte mare pentru sisteme de irigaţii

Cererea pentru sisteme de irigaţii este foarte mare în acest an, după un an agricol puternic afectat de secetă (2020), a spus Dragoş Zainea, manager al BNY Holding, partenerul local al companiei americane Reinke Manufacturing, unul dintre cei mai mari producători globali în sisteme şi tehnologii de irigaţii, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Anul acesta vom mări echipa, vom trece de 50 oameni (în prezent compania are 35 de angajaţi – n.red.), pentru că este cerere foarte mare pentru sistemele de irigaţii şi vom investi în programe de training pentru angajaţi. Ultimii zece ani au schimbat perspectiva în agricultură, pentru că a fost secetă în mai mulţi ani, iar anul trecut, când a fost seceta pedologică, fermierii au înţeles că un sistem de irigaţii le asigură predictibilitatea”, a spus Dragoş Zainea, manager al BNY Holding.

Reinke a intrat pe piaţa locală în 2018, ca partener al BNY Holding, iar în 2019 a deschis propriul depozit şi o filială locală în oraşul Constanţa, singurele din Europa. Depozit de pivoţi şi sisteme liniare pentru irigaţii are în prezent produse pentru 30-40 sisteme de irigaţii şi deserveşte atât piaţa locală, cât şi piaţa din sud-estul Europei, conform reprezentanţilor companiei. Oficialii Reinke nu au dorit să ofere date privind investiţia în acesta în cadrul conferinţei de presă, însă, au menţionat că dacă cererea de sisteme de irigaţii va creşte, vor mai face şi alte investiţii.

Reinke Manufacturing a fost fondată în 1954 şi este prezentă în 42 de ţări, unde are 8 depozite. „Constanţa face parte din planul de dezvoltare strategică pentru România şi Europa”, au menţionat oficialii companiei Reinke.

Ei au precizat că astăzi vor merge la o întâlnire la ministerul Agriculturii, pentru a discuta cu Adrian Oros, ministrul de resort, despre posibilitatea finanţării sau garantării investiţiilor în sistemele de irigaţii sau în infrastructura de irigaţii din România.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.