Retail&Agrobusiness

Controale la cluburile şi restaurantele din zona parcului Regele Mihai I. Amenzi de 30 de mii de lei

Controale la cluburile şi restaurantele din zona...

Autor: Cosmin Pirv

09.04.2023, 17:04 37

Poliţiştii, jandarmii şi angajaţii ITM Bucureşti au verificat în noaptea de sâmbătă spre duminică restaurantele şi cluburile din zona parcului Regele Mihai I din Capitală. Au fost date amenzi de peste 30.000 de lei.

Poliţiştii Capitalei, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi şi angajaţi din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti au controlat cluburile şi restaurantele din zona parcului Regele Mihai I, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale.

Au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale în valoare de 30.700 pentru abateri privind paza obiectivelor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi fumatul în interior.

De asemenea, reprezentanţii ITM au depistat 5 persoane în privinţa cărora nu s-a putut stabili la momentul controlului existenţa unui contract de muncă, existând suspiciunea de muncă la negru, urmând a fi efectuate verificări suplimentare în acest sens.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO