Caută doar în titlu
Retail&Agrobusiness

Bilanţ optimist. Lanţul de cafenele 5 to go a deschis 85 de unităţi de la începutul anului, din 100 prevăzute. Radu Savopol, co-fondator: Rămân optimist cu privire la obiectivul pentru anul acesta. Dacă îl vom îndeplini, ajungem la 220 de locaţii în ţară

Lanţul românesc de cafenele 5 to go, fondat în urmă cu circa cinci ani de doi antreprenori locali, a continuat planurile de extindere la nivel national, în ciuda contextului dificil generat de pandemia de COVID-19, reuşind să deschidă 85 de unităţi de la începutul anului, din 100 prevăzute, dintre care 12 sunt în amenajare.

„Ne dorim ca trendul ascendent să nu se oprească aici şi să putem susţine ritmul de creştere al numărului de locaţii şi cu performanţe financiare solide. Îmi păstrez optimismul care m-a caracterizat în toată această perioadă cu privire la obiectivul de 100 locaţii noi deschise anul acesta. Dacă îl vom îndeplini, ajungem la un total de 220 în întreaga ţară, ceea ce aduce o dimensiune amplă fenomenului 5 to go”, spune Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

El precizează că acest an a venit şi cu părţi mai puţin bune, în sensul că şapte cafenele au fost închise temporar, trei au fost relocate, iar zece au fost închise definitiv. Pe de altă parte, rezultatele din luna octombrie au reuşit să se apropie de performanţa anului precedent şi sunt efectul unui trend crescător al ultimelor luni, la nivel de vânzări şi medie de bon.

Dezvoltarea 5 to go a continuat şi la nivel de portofoliu, cu lansarea de produse noi printre care cafeaua IBRIK by 5 to go şi gama de cafea de specialitate Fresh Roasted Coffee – Lucky Cats

„Toate deciziile noastre de business din acest an au avut ca obiective comune sănătatea şi siguranţa clienţilor şi a echipei. Pentru asta, în perioada următoare vom pune focus pe două produse bogate în vitamina D”, adaugă Radu Savopol.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.