Companii

REPORTAJ ZF. Cum arată piaţa din Tarragona, un oraş de 130.000 de locuitori, în comparaţie cu piaţa Obor, dintr-o capitală cu 2 milioane de locuitori? La ei, ca la hipermarket, la noi se păstrează autenticul unei pieţe cu o comunitate vibrantă de producători în jur

Cum arată piaţa Obor din exerior. Galerie foto

Autor: Florentina Niţu

23.10.2023, 20:00 440

„Nu vă supăraţi, ce valoare arată cântarul? Nu văd prea bine şi nu-mi găsesc ochelarii“, îmi spune o doamnă trecută de 60 de ani care se afla la intrarea în piaţa Obor. Voia să se asigure că a făcut un târg corect, folosind cântarele destinate clienţilor. Aceasta a fost prima mea interacţiune cu cea mai mare piaţă din Bucureşti, într-o zi de joi, în jurul prânzului. I-am răspuns simplu: 1.179 g.

„E bine, măcar a pus peste 1 kg, că altfel m-a păcălit. Mi-a dat roşii tari şi reci. Parcă sunt congelate. Toamna nu e la fel ca vara în piaţă“, mi-a explicat femeia. Cu mâinile ridate şi tremurânde, încerca să mute roşiile de pe cântar şi să vadă dacă celelalte produse din sacoşa pe roţi, de culoare verde neon, erau în regulă. „Ia uite, cât scrie la ardei, că de la aceeaşi vânzătoare i-am luat?“, mă întreabă din nou. 960 g. Nu vrea să accepte, aşa că mută marfa pe alt cântar. Însă dă acelaşi rezultat. „M-a păcălit. Acum, draguţă, trebuie să ai cura­jul să te întorci la vânzător“, mi-a spus ca un sfat, văzându-mă mai tânără şi neexperimentată în ale pieţei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO