Companii

"CFR-ul" german, interesat de CFR Marfa

19.12.2007, 17:37 18

Operatorul feroviar german Deutsche Bahn urmareste sa intre pe piata romaneasca in urmatorul an, vizand sectorul transportului feroviar de marfa si cel logistic.
"Vizam ambele sectoare, atat companiile din domeniul logisticii, indiferent de marime, cat si transportatorii feroviari de marfa. Suntem interesati inclusiv de CFR Marfa si analizam toate oprtunitatile de pe piata", a declarat pentru ZF purtatorul de cuvant al Deutsche Bahn.
Reprezentantul Deutsche Bahn nu a dorit sa furnizeze informatii referitoare la suma pe care compania o va investi in Romania, insa potrivit lui Norbert Bensel, seful diviziei de logistica al companiei, citat de Financial Times Deutschland, compania intentioneaza sa investeasca cateva zeci de milioane de euro. Valoarea CFR Marfa este estimata intre unu si doua miliarde de euro, potrivit reprezentantilor de pe piata. Principalii concurenti ai CFR Marfa din sectorul privat sunt Grup Feroviar Roman, Servtrans Invest si Classfer. Pe piata de logistica activeaza companii precum Cefin Logistic Park sau Centrum Ligistics, dar si operatori din domeniul transportului rutier de marfa care au intrat in ultimii ani si pe acest sector, precum Dumagas sau Dunca Expeditii. Totodata, pe piata activeaza si companii mari care ofera servicii integrate de distributie si logistica, printre care se numara Interbrands Marketing & Distribution, Aquila Group, Top Brands Distribution sau Macromex.
Deutsche Bahn urmareste in acelasi timp sa investeasca peste 100 de milioane de euro in Polonia, probabil in parteneriat cu un operator feroviar detinut de statul rus. Prin aceste extinderi pe pietele din Europa Centrala si de Est, compania germana vrea sa aiba un rol activ in consolidarea transportului feroviar de marfa din Europa, intrucat traficul de pasageri raporteaza rate de crestere mai mici si este inca dominat de reglementari, potrivit Financial Times.
Deutsche Bahn este detinuta de statul german, guvernul intentionand sa listeze la bursa in 2008 pana la 30% din actiunile operatorului feroviar, pentru cinci-sase miliarde de euro.
Deutsche Bahn a incercat sa preia in acest an compania poloneza de transport de marfa CTL Logistics si operatorul feroviar detinut de statul sloven, insa a esuat, potrivit Financial Times Deutschland. CTL Logistics, cel mai mare grup privat de logistica din Polonia, cu operatiuni in sectorul de transport feroviar, dar si in domeniul transportului de marfuri si al managementului liniilor auxiliare de cale ferata, este o alta companie care a anuntat recent ca urmareste sa intre pe piata din Romania prin achizitii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO