Companii

Profitul NNDKP se va împărţi la 12 avocaţi: Nestor a mai făcut patru parteneri equity

Autor: Cristi Moga

29.02.2012, 00:00 1236

Casa de avocatură NNDKP, coordonată de avocaţii Ion şi Manuela Nestor, a promovat patru avocaţi din poziţia de partener salariat în cea de partener equity, urmând astfel ca aceştia să participe la împărţirea profitului companiei. Cei patru avocaţi - Simona Neagu, Sorina Olaru (fostă Creţu), Ioana Niculeasa şi Emil Bivolaru - aveau de mai mulţi ani statut de parteneri în cadrul firmei, dar remuneraţia lor era fixă, nefiind influenţată de evoluţia profitului.

Trei dintre cei patru avocaţi - Simona Neagu, Sorina Olaru şi Emil Bivolaru - fac parte din practica de litigii a firmei, care a ajuns să contribuie în 2011 cu 38% din cifra de afaceri a firmei, faţă de 21% în 2008. Ioana Niculeasa coordonează practica de real estate a firmei. NNDKP are în prezent o structură de conducere formată din 12 parteneri equity şi patru parteneri salariaţi. NNDKP este una dintre cele mai mari firme de avocatură din România, cu încasări de 13,6 mil. euro în 2010.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO