Companii

Profitul Electroarges s-a redus cu 30,9% in primele sase luni

18.08.2009, 17:13 24

Producatorul de aparate electrocasnice Electroarges Curtea de Arges (ELGJ) a incheiat primele sase luni cu profit net de 1,04 mil. lei, cu 30,9% sub nivelul castigului obtinut in primul semestru din 2008, de 1,5 mil. lei, potrivit raportarilor companiei. In intervalul analizat, afacerile au scazut cu 14%, coborand de la 41,3 milioane de lei la 35,5 milioane de lei. In schimb, veniturile au inregistrat o crestere de 2,3%, de la 44,5 milioane de lei la 45,6 milioane de lei, iar cheltuielile au avansat cu 3,7%, de la 42,7 milioane de lei la 44,4 milioane de lei. Conform celor mai recente raportari, cel mai mare actionar al Electroarges este presedintele consiliului de administratie, Ion Gavrila, care detine 12,77% din actiuni. Administratorii firmei au bugetat o cifra de afaceri de 70,5 milioane de lei, usor mai redusa fata de cea din 2008, de 72,3 milioane de lei. Electroarges are un capital de 1,9 milioane de lei, divizat in 19 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO