Companii

Producţie record de vin în ultimii cinci ani. România, al şaselea producător european de vin, preconizează o producţie de 4,4 milioane de hectolitri în 2023, o creştere de 15% faţă de anul trecut

Autor: Florentina Niţu

14.11.2023, 17:00 230

Marinela Ardelean, expert în vin: „România exportă între 5 şi 10% din producţia de vin. Exportatori majori din UE sunt Franţa, Italia şi Spania.“

În 2023, producţia de vin a României a atins 4,4 milioane de hectolitri, după o creştere de 15% faţă de anul precedent şi se menţine pe locul 6 în clasamentul euro­pean, con­form celor mai re­cente estimări oficiale ale Ofi­ciului In­ternaţional al Viei şi Vinului (OIV).

Însă, doar 5-10% din producţie se în­dreaptă către export, conform specialiştilor din industrie.

„Creşterea producţiei este o veste bună, deşi previzibilă. Avem încă suprafeţe mari care abia intră pe rod sau care se apropie de maturitate, apar mereu noi producători, produ­cătorii existenţi îşi diversifică şi îşi rafinează oferta – într-un cuvânt, apar semnele de maturizare ale pieţei de vin din România, cel puţin din punctul de vedere al producţiei“, a spus Marinela Ardelean, expert în vin, coorganizator al festiva­lului de vin RO-WINE şi fon­dator al platformei WinesOfRomania.com.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO