Companii

Producătorul de vin Jidvei angajează 250 de muncitori din Nepal pentru a putea face faţă lucrărilor necesare în vie

Producătorul de vin Jidvei angajează 250 de muncitori...

Autor: Laurentiu Cotu

28.03.2024, 19:00 1095

Jidvei, unul dintre cei mai mari producători de vin din România, con­trolat de antreprenorul Claudiu Necşu­lescu, a ajuns în prezent la peste 500 de angajaţi şi mai recrutează încă 250 de muncitori din Nepal pentru a putea face faţă lucrărilor necesare în vie. Nepal, Sri Lanka şi Pakistan sunt economii din Asia extrem de de­pendente de remiterile muncitorilor migranţi. Aceştia reprezintă unii din­tre cei mai mari câştigători indivi­du­ali de valută. În aceste ţări, investiţiile străine directe sunt considerabil mai reduse decât fondurile trimise de mun­citorii migranţi celor de acasă. În cazul Nepalului, veniturile din remiteri au crescut cu 21,2% în ulti­mul an fiscal, relevă datele băncii cen­trale a ţării citate de Kathmandupost.com.

„Grupul Jidvei are peste 500 an­ga­jaţi, iar din cauza deficitului major de forţă de muncă pentru activităţile din agricultură, au fost recrutaţi muncitori din Nepal. Avem deja angajaţi 250 de nepalezi şi am încheiat contracte pentru încă 250 de muncitori, pentru a putea face faţă lucrărilor necesare în vie, şi nu numai, pe toată perioada anului în curs“, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Jidvei.

Jidvei a finalizat anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 50 mil. euro la nivel de grup şi mizează pentru acest an pe o creştere de minim 10% a afacerilor. Grupul Jidvei operează businessul prin mai multe companii, cea mai mare fiind Jidvei SRL Filiala Alba, cu afaceri de 37,8 mil. euro (186 mil. lei) în 2022, plus 3% faţă de 2021, potrivit datelor publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO