Companii

Piata de real estate fierbe la nivel de top management

Piata de real estate fierbe la nivel de top management

Click pentru imaginea marita

27.06.2007, 15:35 104

Americanii de la Polimeni, specializati in dezvoltarea de centre comerciale si ansambluri rezidentiale, care au intrat pe piata locala in urma cu cateva luni, si-au recrutat country manager-ul de la fondul de investitii imobilare austriac Europolis.
De ce a plecat Stefan Gheorghiu de la Europolis, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata imobiliara locala? Spune ca l-a tentat oportunitatea de a conduce operatiunile unui mare dezvoltator imobiliar specializat in shopping-center-uri si complexuri rezidentiale. "Aceasta a fost tinta mea finala inca de pe vremea cand am plecat de la Colliers, si nu am dorit sa ratez aceasta oportunitate cand mi s-a oferit", explica Gheorghiu, care anterior a mai lucrat la Colliers International, atat in Bucuresti (7 ani), cat si in Mexico City (un an).
Cazul lui Gheorghiu nu este nici pe departe unul singular. Raiffeisen Evolution, divizia de dezvoltare imobiliara a grupului austriac Raiffeisen, i-a recrutat la inceputul acestui an pe Ionel Giuglea, fostul director general al companiei de constructii Alpine, si pe Monica Barcutian, fostul director financiar al diviziei locale de infrastructura si constructii a grupului Strabag, pentru a intensifica investitiile pe piata romaneasca.
Andrei Panculescu este din luna octombrie a anului trecut aqusition and commercial manager la Westhill Investments, care deruleaza investitii de peste 100 de milioane de euro. Panculescu a venit la compania britanica de consultanta si dezvoltare imobiliara dupa ce a lucrat aproape un an si jumatate ca director general pentru firma de consultanta si intermediere imobiliara Eurisko, unde coordona afaceri de aproximativ 8 milioane de euro.
Ovidiu Marian, fostul presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT) si director executiv al hotelului Howard Johnson din Bucuresti, ocupa din februarie functia de director executiv al Baneasa, cel mai mare proiect imobiliar anuntat pe piata locala pana in prezent, cu o valoare estimata la 1,2 miliarde de euro.
Cum convingi un manager de top sa renunte la jobul actual si sa se mute intr-o alta companie? George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuti head-hunteri din piata, spune ca a recrutat in ultimele sase luni patru directori generali in firme mari de dezvoltare imobiliara, real estate sau institutii financiare din domeniul dezvoltarilor imobiliare. "In acest moment, am in lucru alte doua pozitii de director general", spune Butunoiu, care nu a dorit sa precizeze numele managerilor pe care i-a plasat. "Au fost firme din SUA, Austria, Spania si Israel, iar pozitiile in lucru sunt pentru companii din Franta si Romania", explica el.
Iar sarcina nu este tocmai usoara pentru un head-hunter. "Piata de real-estate este mai activa decat alte piete, dintr-un motiv foarte simplu: castigurile sunt enorme si rapide, chiar imediate, in multe cazuri", spune Butunoiu. Cu toate acestea, precizeaza el, miscarile de top management, la nivel de CEO, nu sunt atat de mari pe cat s-ar putea crede, deoarece majoritatea acestor businessuri sunt de tip antreprenorial sau semi-antreprenorial, situatii in care top managementul are procentaje sau promisiuni de procentaj din business, si sunt, in aceste conditii, destul de greu de "dislocat".
Inainte de Eurisko, Andrei Panculescu a mai trecut prin Xerox Romania, unde a fost general manager, prin Connex (actualul Vodafone), ca sales manager si retail manager, si a lucrat un timp la Ogilvy & Mather, unde a ocupat pozitia de new business director. Spune ca a ales sa inceapa colaborarea cu britanicii de la Westhill din doua motive: provocarea reprezentata de organizarea biroului din Romania si intelegerea cerintelor specifice fondurilor de investitii institutionale.
In acelasi timp, si start-up-ul poate avea farmecul sau. Dupa ce a lucrat timp de aproape opt ani in domeniul foto, la M.T.IL Digital Imaging (care era in acea perioada distribuitorul exclusiv Kodak pentru Romania) unde a fost Sales Manager si General Manager, Carmen David a decis la 1 ianuarie sa intre in domeniul imobiliar, acceptand pozitia de general manager al unei companii nou-infiintate: Contempo.
"Principalul motiv care m-a determinat sa iau aceasta decizie il constituie inertia pe care o resimteam in ultimul timp, faptul ca de mai bine de opt ani faceam aproximativ acelasi lucru. Am considerat ca sosise momentul potrivit pentru o schimbare", explica David.
Piata imobiliara fierbe. Se construieste peste tot, aproape zilnic se anunta investitii de zeci de milioane de euro in ansambluri rezidentiale sau in cladiri de birouri. Prima consecinta? Goana dupa manageri se inteteste.
"Daca in alte domenii (FMCG, Pharma, IT), oamenii sunt (inca) foarte atrasi de prestigiul pe care ti-l da o multinationala, fiind gata sa renunte la o parte a castigurilor financiare directe pentru acesta, in cazul real estate-ului, banii sunt, de departe, pe primul loc. Mai exact, trebuie sa-i demonstrezi candidatului ca va castiga mai multi bani daca se muta in alta parte", apreciaza Butunoiu.
Astfel, salariile pentru pozitii de top management in real estate depasesc de multe ori pragul lunar de 10.000 de euro. "Majoritatea salariilor sunt peste 10.000 de euro net pe luna, chiar si pentru pozitii care nu sunt de CEO. La acestea se adauga o parte variabila, care, de multe ori, poate depasi semnificativ salariul net. E aproape obligatoriu ca CEO-ul sa primeasca un procentaj din afacere (din profit, sau chiar actiuni) si, uneori, primesc chiar si cei din esalonul urmator", spune Butunoiu.
Datorita efervescentei pietei imobiliare, dar mai ales datorita faptului ca piata imobiliara are extrem de putini profesionisti si oameni specializati, miscarile de management se produc destul de des. "Acest fapt se intampla datorita unei cresteri destul de artificiale, dar reala, a salariilor pentru pozitii de top management, care atrag dupa sine oamenii buni din piata", este de parere Stefan Gheorghiu.
Andrei Georgescu spune ca a parasit Tiriac Holdings pentru a merge la River Invest - dezvoltatorul proiectului Sema Parc, datorita neintelegerilor cu noua conducere. Dupa ce a mai lucrat tot ca project manager la Biblioteca Nationala si in companii ca Shell, Coca-Cola, McDonald's, Mobifon, a schimbat domeniul si a intrat in real estate. In prezent, este in vacanta si spune ca asteapta oferte la toamna.
In acelasi timp, la inceputul acestei luni, Shay Mor a decis sa paraseasca functia de vicepresedinte al Neocity Group Romania, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de pe piata romaneasca. Mor si-a motivat decizia prin dorinta de a se orienta catre noi domenii de activitate.
Parerile sunt impartite cand vine vorba de perioada pe care ar trebui sa o petreaca pe un job un manager. Desi nu exista reguli din acest punct de vedere, Gheorghiu crede ca este nevoie de minimum cinci ani pentru a te "specializa" intr-un domeniu, si adauga ca cel mai sanatos este sa ramai in aceeasi industrie unde poti deveni specialist si, automat, cel mai bun.
Andrei Panculescu, pe de alta parte, crede ca este sanatos ca un manager sa isi schimbe jobul la un interval cuprins intre 2 si 4 ani. Pe de alta parte, apreciaza ca, in ceea ce priveste piata de real estate, se gasesc destul de greu oameni bine pregatiti. "Pentru a gasi o combinatie perfecta broker-manager, trebuie sa cauti foarte mult. De aceea, angajatorii incearca sa isi tina cat mai aproape oamenii de top, fapt pentru care miscarile sunt minore. Exista insa esalonul doi din fiecare companie care poate oricand sa creasca pe pozitii de top in companii nou venite pe piata", declara Panculescu.
General managerul Contempo este de parere ca desi in teorie se spune ca trebuie sa petreci intre 3 si 5 ani intr-o companie, acest interval depinde de performante si de felul cum te simti acolo unde lucrezi. "Cred ca, de fapt, este important sa ai curajul de a schimba drastic lucrurile, atunci cand simti ca a sosit momentul potrivit sa o faci", spune Carmen David.
Ea spune ca firmele din real estate vor trebui sa se orienteze in curand catre alte industrii in demersul lor de a recruta persoane pentru pozitii manageriale, intrucat, in prezent, cererea depaseste cu mult oferta pe piata.
In prezent, actualul country manager Polimeni administreaza fondurile private ale firmei in vederea achizitiei de terenuri si dezvoltarea de shopping mall-uri si complexuri rezidentiale, atat in Bucuresti, cat si in tara, in timp ce la Europolis administra un fond de investitii imobiliare, in vederea achizitiilor de cladiri de birouri, shopping-center-uri si parcuri de logistica, atat construite, cat si in curs de finalizare.
Iar "divortul" de fondul de investitii este probabil sa nu fie definitiv. "In afara de complexurile rezidentiale, unde Europolis nu este implicat deloc, Polimeni este dezvoltatorul unor produse care ar putea deveni obiective de interes pentru un fond de investitii precum este Europolis", incheie Stefan Gheorghiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO