Companii

Perla Moldovei inchide izvoare la Slanic Moldova

Perla Moldovei inchide izvoare la Slanic Moldova
30.01.2003, 00:00 99

Societatea de turism Perla Moldovei, care administreaza izvoarele de apa minerala din Slanic Moldova, a inchis, pentru reparatii, cinci din cele sapte izvoare, iar patronii celorlalte unitati turistice din zona se plang ca le alunga clientii.
Perla Moldovei SA a obtinut, de cativa ani, licenta de exploatare, iar in urma cu doua saptamani, conducerea unitatii a dispus blocarea, cu cepuri de lemn, a gurilor de scurgere ale izvoarelor minerale de la Slanic Moldova. Decizia de inchidere a izvoarelor a fost luata de societate din motive tehnice si economice.
"Izvoarele s-au degradat si trebuie refacute. Am intrat in revizie, considerand ca este extrasezon. Daca nu o facem acum, nu mai avem cand. Refacem niste circuite electrice, vrem sa schimbam si placutele metalice, sa facem panouri din plastic alb, care sa se aprinda noaptea, astfel ca fiecare sa citeasca ce apa este acolo", a declarat Vasile Ion, director general adjunct al SC Perla Moldovei SA.
Patronii celorlalte societati din statiune sustin insa ca masura a fost luata pentru a le alunga clientii, in conditiile in care Perla Moldovei nu are clienti la ora actuala.
"Avem in hotel peste o suta de oameni din Republica Moldova, printr-un program social al Guvernului Romaniei, care au venit aici pentru apa minerala pe care nimeni nu are dreptul sa o ia", a declarat C. Munteanu, directorul societatii Venus.
"Oamenii vin aici la tratament, nu la distractie. Bolnavul vine pentru cura cu ape minerale, dar nu are de unde. Va trebui sa inchidem statiunea in scurt timp", a declarat Gheorghe Dascalu, administratorul Complexului Flora.
ANRM a dispus efectuarea unei anchete la Slanic Moldova dar deocamdata izvoarele raman inchise pana pe 10 februarie. Primarul orasului Slanic Moldova, Mircea Ionel, a declarat ca va solicita agentiei de profil retragerea licentei de exploatare a izvoarelor de apa minerala de care beneficiaza Perla Moldovei.
Iuliana Stratulat, presedintele Agentiei Nationale a Resurselor Minerale (ANRM), a apreciat ca intreruperea furnizarii apei minerale la izvoare reprezinta un abuz.
"Oricine ar fi cel care detine licenta de exploatare, nu are dreptul sa prejudicieze sanatatea oamenilor veniti la tratament. Nu se poate accepta sub nici o forma acest lucru si cine si-a permis sa faca un asemenea abuz, va pierde licenta. Daca faceau modificari in captarea izvoarelor, trebuia sa ne anunte pe noi", a declarat Stratulat. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO