"În primăvara lui 2008, după o discuţie cu un avocat de foarte bună calitate pe care îl cunoşteam de foarte multă vreme, am ajuns, din vorbă în vorbă, să discutăm despre eventualitatea ca el şi echipa lui, de circa zece avocaţi, să vină la noi", povesteşte Florentin Ţuca, fondator al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, scrie revista Business Magazin.
El nu a dezvăluit identitatea firmei, dar spune că la acea vreme discuta despre o fuziune prin absorbţie.
Discuţiile avansează, "se pot numi chiar negocieri de preluare şi ele eşuează la relativ scurt timp după lansare", detaliază Ţuca. Motivul? Avocaţii respectivei firme au vizitat birourile casei de avocatură, ajunsă acum în topul firmelor de profil în funcţie de încasări, având anul trecut venituri de 22,4 milioane de euro şi un profit de 16,4 milioane de euro.
Reprezentanţii ambelor părţi au purtat discuţii, dar avocaţii din firma mai mică s-au arătat foarte rezervaţi. Se temeau să nu intre într-o structură care le-ar fi afectat timpul liber sau autonomia, aveau temeri legate de faptul că vor fi înghiţiţi de un «monstru».
"Am zis că, decât să pornim aşa la drum, mai bine nu", povesteşte Florentin Ţuca. Însă acesta n-a fost finalul, pentru că recent a fost contactat de avocatul cu care negocia în urmă cu mai bine de trei ani fuziunea prin absorbţie.
De această dată, cu termeni schimbaţi: se negociază o fuziune prin absorbţie, iar dacă Ţuca Zbârcea & Asociaţii îi primeşte, celălat avocat nu-şi va mai consulta partenerii.
Povestea şefului celei mai mari case de avocatură de pe piaţa locală este cu siguranţă doar una dintre situaţiile în care companiile nu se mai simt confortabil în proprii papuci.
"Gândiţi-vă numai la numărul de firme care au intrat în insolvenţă în ultimul an", argumentează Dorel Radu, managing director la Lactalis.
Un studiu realizat de Coface arată că numai anul trecut erau peste 21.000 de companii aflate în diferite stadii ale procesului de insolvenţă. Conform datelor de la Registrul Comerţului, numărul falimentelor înregistrate anul trecut a crescut cu peste 17% faţă de 2009.
În acest context, "sunt probabil între 200 şi 500 de companii, de diferite dimensiuni, majoritatea IMM-uri, de vânzare", consideră analistul financiar Dragoş Cabat.
Tot el consideră că acest fenomen va continua să se accentueze în următoarele trei-şase luni, după care se va ajunge la un echilibru. Cabat se aşteaptă ca la finalul recesiunii şi începutul perioadei de revenire economică companiile care au avut perfomanţe slabe în timpul căderii economice şi şi-au epuizat resursele financiare sau care au un grad de îndatorare foarte ridicat să ajungă în insolvenţă sau să fie preluate de alte companii.
"Cei mai mulţi antreprenori tind să accepte realitatea foarte târziu, când firma nu mai poate fi salvată sau devine neinteresantă din perspectiva poziţiei sale în piaţă", spune Laurenţiu Ispir, investment director al fondului de investiţii Oresa Ventures.
Până în momentul în care le ajunge cuţitul la os, cei mai mulţi oameni de afaceri români "nu se pot desprinde de evaluările şi preţurile care se vehiculau în 2007-2008", explică Ispir.
Tot el motivează că aceasta este cauza blocajului actual, în care investitorii bat greu palma, ţinând cont de numărul mare de firme aflate în dificultate. În ţările cu istoric capitalist mai îndelungat, în care oamenii de afaceri au trecut deja prin două-trei valuri de recesiune, experienţa a dezvoltat un comportament mult mai pragmatic.
Antreprenorii acceptă preţul disponibil în acel moment, minimizează pierderile şi merg mai departe. Iar firma este salvată de un nou acţionar, cu putere financiară mai mare.
"Noi suntem la prima recesiune în care afaceriştii au văzut milioane dispărând peste noapte", spune Ispir.
În general, preţurile de tranzacţionare ale companiilor au scăzut cu 50-60% faţă de perioada 2007 - 2008, apreciază Dragoş Cabat, care punctează însă că "în unele industrii au ajuns şi la 10% din preţul de evaluare de dinainte de criză".
Şi Adrian Crivii, fondatorul Darian, cea mai mare afacere din domeniul evaluării de pe piaţa românească, spune că multiplicatorii au scăzut semnificativ faţă de perioada de creştere, între factori numărându-se costul ridicat al banilor şi aversiunea faţă de risc.
Cu toate acestea, deşi au trecut trei ani de la debutul recesiunii, antreprenorii încă nu s-au obişnuit cu ideea: "Parcă preferă să piardă tot în loc să-şi ajusteze aşteptările", spune Laurenţiu Ispir.
În acest context, multe companii interesante pentru investitori sfârşesc prin a dispărea, pur şi simplu, de pe piaţă.
Un alt argument este oferit de Ioan Popa, fondatorul Transavia, cel mai mare producător de carne de pui de pe piaţă, companie care are o situaţie confortabilă pe piaţă mai cu seamă prin prisma gradului mic de îndatorare, sub 5% din cifra de afaceri a companiei.
Specificul antreprenorului român, aşa cum i-a arătat un prieten bun, care trăit mai mult peste hotare, este că "românii sunt fraieri; în timp ce străinii construiesc un business pe care apoi îl vând total sau parţial, românii se desprind greu de ceea ce clădesc".
Şi asta pentru că toţi românii vor să fie proprietari. Ioan Popa constată că străinii au altă gândire decât noi, "nu ştiu dacă mai bună sau mai proastă, doar că e alta. Noi ne <oxidăm> mult mai repede, ne stresăm mai mult decât e necesar, ne îmbolnăvim".
Artizanul Transavia nu a primit anul acesta oferte să-şi vândă afacerea ("doar întrebări cu dus-întors la care nu răspund"), dar în anii trecuţi i-au bătut la uşă mai mulţi investitori interesaţi.
Cea mai "serioasă" ofertă, despre care nu vrea să dea niciun detaliu, a fost făcută în martie 2007, pe vremea când nu înglobase Avicola Braşov, dar a refuzat categoric.
Recunoaşte că dacă ar fi avut atunci inspiraţia să vândă, şi-ar fi putut răscumpăra acum firma la 30% din cât câştiga atunci.
"Nu-ţi trecea atunci prin cap să vinzi, în niciun caz, totul era în expansiune ca floricelele de porumb."
Lucrurile s-au mai schimbat însă în ultima perioadă. Un exemplu este chiar faptul că Ioan Popa a primit numai în prima parte a acestui an cinci oferte de la alte companii, pentru a le prelua. Spune însă hotărât că "nu mă interesează niciuna".
Şi pentru că nu e momentul potrivit şi pentru că asta ar însemna s-o ia de la capăt, pentru a completa tot lanţul integrat pe care îl are - de la furaje şi abatorizare până la instalaţii de incubaţie şi contracte de vânzare a mărfii.
"Toate trebuie făcute la momentul potrivit", spune antreprenorul, povestind o experienţă anterioară. A vrut la un moment dat să cumpere Avicola Braşov, dar "conducătorii au fost cu coada sus şi apoi am cumpărat-o când m-au rugat ei (2007), în alte condiţii", povesteşte Popa.
Aşadar, există o serie de companii cărora le-a ajuns cuţitul la os şi singura salvare este preluarea afacerii de investitori cu forţă financiară mai mare.
"Ei se confruntă, în această perioadă tulbure, din cauza scăderii consumului, cu dificultăţi în dezvoltarea afacerii pe măsura necesităţilor", explică Adrian Crivii.
Între cele mai afectate domenii sunt cele de construcţii, materiale de construcţii, servicii financiare şi bunuri de consum. Dar, adaugă tot el, sunt şi companii româneşti care au traversat cu brio perioada dificilă a ultimilor ani, în domenii de perspectivă precum energia, serviciile medicale sau industria alimentară.
Deopotrivă aceste firme sunt interesante pentru investitorii care doresc să-şi majoreze cota de piaţă.
Tot în poziţia favorizată a celui care are cum şi cu ce să cumpere alte firme de pe piaţă se află şi Orkla Foods România, cu activităţi în domeniul bunurilor de larg consum.
Orkla a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 29 de milioane de euro, iar pentru anul viitor una dintre principalele ţinte ale companiei este să crească cifra de afaceri cu 20% prin preluări.
"Vrem să creştem prin achiziţii", spune Manuela Banu, director general al producătorului de margarină (Linco şi Wiesana), pateuri (Ardealul) şi ketchup Tomi.
Filială locală a unei firme norvegiene, Orkla Foods România nu este la prima achiziţie pe plan local. În 2005 a preluat producătorul de pateuri Ardealul din Covasna, iar în 2006 a cumpărat producătorul de margarină Royal Brinkers. După aceste preluări, Orkla ajunsese să deţină cinci fabrici pe piaţa românească, însă în 2007 a demarat un proces de restructurare a afacerii şi a închis două dintre ele.
Manuela Banu a declarat că afacerea pe care o conduce se află în discuţii şi negocieri cu mai multe firme, dar nu a dorit să ofere niciun fel de detalii - nici dacă este vorba de activităţi în domeniile pe care le acoperă deja sau dacă se orientează către zone complementare.
Primele nouă luni ale anului au adus veşti bune companiei, care şi-a văzut valoarea vânzărilor crescând: cu 21% la margarină, 37% la muştar, 17% la pate şi 12% la ketchup.
În ultima perioadă Orkla a diversificat portofoliul, lărgind numărul de produse de sub umbrelele unor branduri ca La Minut sau Bunătăţi de la Bunica.
Pentru a se adapta la schimbările din comportamentul cumpărătorilor, compania a mizat şi pe pachete promoţionale (alăturând, de pildă, o margarină Linco cu un pate Ardealul), a introdus ambalaje economice pentru produsele din portofoliu (ca Muştar Bunătăţi de la Bunica la 440 g, margarina Linco la 1 Kg).
Există aşadar premise, atât de partea cumpărătorilor, dar şi a vânzătorilor, care să dea startul unei perioade de achiziţii şi fuziuni.
Cu toate acestea, estimează Crivii, revigorarea pieţei de M&A va fi "departe de nivelul din perioada de boom a anilor 2005-2008".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
