Companii

Noul şef vrea să facă din Sanofi cel mai mare jucător pe piaţa medicamentelor fără reţetă

Noul şef vrea să facă din Sanofi cel mai mare jucător pe piaţa medicamentelor fără reţetă

Foto: Shutterstock

Autor: Ioana David

20.11.2011, 14:53 308

Jacques Nathan, noul country manager al Sanofi România, care şi-a început mandatul în octombrie, vrea să ducă firma pe primul loc în topul companiilor de pe piaţa medicamentelor care se eliberează fără prescripţie (OTC-urile), acum aflându-se pe poziţia a treia după GlaxoSmithKline (GSK) şi Daiichi Sankyo.

Nathan explică faptul că acest segment este mai puţin afectat de schimbările din industrie.

De la 1 octombrie, Jacques Nathan, 46 de ani, a fost numit şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Zentiva SA. La începutul anului 2009, Sanofi a anunţat finalizarea achiziţiei Zentiva, producător ceh care pe piaţa locală deţine fosta fabrică Sicomed, tranzacţie în urma căreia a urcat pe prima poziţie în topul celor mai mari jucători din domeniu din România.

În intervalul octombrie 2010septembrie 2010, Sanofi a avut vânzări de 838 mil. lei (199 mil. euro) şi o cotă din piaţa locală de 8,3%, potrivit datelor companiei de analiză şi cercetare de piaţă Cegedim România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO