One United Properties, controlată de Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu, doi dintre cei care au pus bazele casei de investiţii Capital Partners (în prezent BT Capital Partners), a cumpărat la licitaţie birourile North Gate din Pipera, marcând astfel intrarea directă a companiei pe piaţa de birouri. Compania Creativ Invest Grup, care a dezvoltat proiectul, se află în insolvenţă, iar ansamblul de birouri a fost executat silit pentru a recupera o parte din creanţa Westdeutsche Immobilien Bank din Germania. „Proiectul a fost achiziţionat într-o licitaţie publică cu preţul de 16,8 milioane de euro plus TVA. Acesta este închiriat integral către Renault şi este una dintre cele mai bune clădiri din zonă şi o locaţie în creştere. Renault tocmai a prelungit contractul şi a semnat pe cinci ani, dar estimăm că va ieşi peste un an şi jumătate - doi, când se va muta în Preciziei. Chiar şi în aceste condiţii, este cerere mare pe zonă. Clădirea nu a fost niciodată goală de zece ani”, a spus Victor Căpitanu, acţionarul One United.