Companii

Noi modalităţi de a produce energia verde. Expur, producătorul Untdelemn de la Bunica, investeşte 15,7 mil. euro pentru a scoate energie din coji de seminţe

Investiţiile se vor derula pe o perioadă de doi ani de zile, iar la final 90% din necesarul de energie al fabricii Expur din Slobozia va fi asigurat prin intermediul biomasei.

Expur, una dintre cele mai mari companii locale producătoare de ulei şi biodiesel, un business de peste 1,1 miliarde de lei deţinut de francezii de la Avril, a dat startul unei in­vestiţii într-o unitate de producere a ener­giei în cogenerare (ener­gie electrică şi termică - n.red.) la Slo­bozia, care va folosi ca ma­terie primă cojile de seminţe.

Investiţia se va ridica la 15,7 mil. euro, a anunţat compania, şi va asi­gura aproape în totalitate necesarul de abur şi energie pentru pentru fa­bricile de ulei şi biodiesel de la Slobozia. „Negocierile pentru acest proiect au început în anul 2019, fiind finalizate în primăvara acestui an, iar faza de implementare se va derula pe încă 2 ani. La finalul acestei perioade, vom asigura, din resurse proprii, integral necesarul de abur tehnologic şi până la 90% de electricitate. Este cea mai mare investiţie făcută de Expur în ultimii ani în fabrica de la Slobozia. Suntem prima companie din România care investeşte în astfel de soluţii, folosind ca biomasă cojile de floarea soarelui, permiţând astfel valorificarea tuturor resurselor materiilor prime cu care lucrăm“, a precizat Pascal Pinson, CEO, Expur.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.