♦ Legea bacşişului, în vigoare de 12 zile, a creat o serie de controverse, dar şi temeri în rândul angajaţilor din sectorul HoReCa
Legea bacşişului e în vigoare deja de 12 zile, însă multe restaurante nu au inclus bacşişul pe bon, patronatele punând acest aspect pe faptul că unele unităţi nu au reuşit să facă toate procedurile necesare în softurile interne. Legea bacşişului nu e lipsită de controverse, iar taberele s-au împărţit între susţinători şi critici, însă rămân în continuare semne de întrebare cu privire la unele situaţii privind aplicarea acestei legi.
Patronatele din zona HoReCa spun că e prea devreme să fie trasă o concluzie cu privire la beneficiile sau problemele aduse de această lege şi îndeamnă la răbdare. „Încă suntem în faza de căutări, sunt multe unităţi care încă nu au reuşit, din punctul de vedere al softului, să facă toate procedurile necesare ca să facă lucrurile să funcţioneze. E mult prea devreme ca să tragem concluziile pe care unii deja au început să le tragă. Eu cred că ne trebuie cel puţin o lună de activitate completă ca să putem să venim cu cifre care să reflecte realitatea. 11 zile sunt importante, dar nu sunt suficiente pentru a trage concluzii. Trebuie să avem puţină răbdare“, spune Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Alianţa pentru Turism pe tema bacşişului.