Companii

Moştenitoarele unei părţi din imperiul fraţilor Micula au devenit asociate într-o companie fondată anul acesta de Ioan Micula şi au adus 1 mil. euro pentru dezvoltare

Moştenitoarele unei părţi din imperiul fraţilor...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

30.12.2022, 00:04 9007

Ioan Micula, care alături de fratele său Viorel Micula a pus bazele unuia dintre cele mai cunoscute grupuri din industria alimentară şi a băuturilor -European Drinks & Food, a fondat la jumătatea acestui an Solid Food SRL, firmă care are ca activitate principală fabricarea biscuiţilor şi pişcoturilor; fabricarea prăjiturilor şi a produselor conservate de patiserie, arată datele din Monitorul Oficial. Recent, Ioan Micula a vândut către Olivia Maria Micula, 31 de ani, şi  Anna Nathalie Micula, 28 de ani, o parte din părţile sociale. Astfel, antreprenorul a mai rămas cu 16% din părţile sociale, iar Olivia Maria Micula are 42% din părţile sociale, procent similar cu cel deţinut de Anna Nathalie Christina Micula, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

în luna noiembrie, Solid Food a primit o infuzie de capital de circa 4,7 mil. lei din Suedia, acolo unde s-au născut Olivia Maria Micula şi Anna Nathalie Christina Micula. 

Olivia Maria Micula mai este asociat şi în alte companii precum Tertimoto (transport rutier de mărfuri), Certinvest SRL (distribuţie), Juhanio (magazin online), Drinks Prod şi Solid Impact, conform platformei Confidas.ro. În primele patru este asociată şi Micula Anna Nathalie Christina.

Ioan Micula deţine împreună cu fratele său Viorel Micula grupul European Drinks & Food, unul dintre cele mai mari puternice grupuri din sectorul alimentar şi al băuturilor. Cele mai importante 5 firme din grup sunt Transilvania General Import Export, European Drinks, European Food, Rieni Drinks şi Scandic Distilleries.

Împreună, toate companiile în care Ioan Micula este acţionar au avut în 2021 o cifră de afaceri cumulate de circa 1 miliard de lei (circa 200 de milioane de euro), dar peste 90% din rulaj este realizat de primele cinci companii, potrivit datelor Confidas. Însă, grupul deţinut de cei doi antreprenori cu cetăţenie suedeză şi-a redus afacerile în ultimii ani. Perioada de vârf pentru afacerea din industria alimentară a fraţilor Micula au fost 2007-2008 când vânzările se apropiau de 900 mil. euro după cum declarau la acea dată acţionarii European Drinks.

În perioada de vârf pentru vânzări, grupul de firme din judeţul Bihor se bătea de la egal la egal pe pieţele pe care concura cu multinaţionale precum Coca-Cola HBC sau Pepsi (ape minerale şi băuturi carbogazoase), Heineken sau Ursus Breweries (bere), Mondelez sau Nestlé (dulciuri şi napolitane). Spre exemplu, în 2007 brandul de bere Burger (marcă a European Food) era liderul vânzărilor în retail, potrivit datelor de piaţă de la acea vreme. După doi ani însă, Burger pierduse teren şi ieşise din top trei cele mai vândute mărci de bere, deşi investiţia în fabrica cu o capacitate de peste două mil. hectolitri depăşise 100 milioane de euro. Astăzi, Burger nu mai este present în top 5 cele mai vândute branduri de bere. 

În anul 2001, Euro­pean Drinks, care pro­duce măr­cile de bău­tu­ri ră­cori­toare Frutti Fresh şi Adria, avea o cotă de piaţă pe acest seg­ment de 51%, aproa­pe cât Pepsi şi Coca-Cola îm­preună, potrivit da­telor ZF. Însă pre­ţurile mici nu au mai fost un aliat bun în lupta cu mul­ti­naţionalele, mărcile produse de grupul deţinut de fraţii Micula, pierzând în faţa bran­durilor in­terna­ţio­nale. Grupul mai deţine bran­duri pre­cum Izvorul Minunilor (ape mi­nerale), Naty (na­politane). Iar din anul 2005, fraţii Micula au început un proces cu statul în care oamenii de afaceri acuză guvernul că ar fi încălcat Tratatul bilateral ro­mâno-suedez prin care investiţiile reciproce erau prote­ja­te de anumite taxe. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO