Companii

Ministrul Sanatatii este nemultumit de rectificarea bugetara

11.09.2003, 00:00 19



Bugetul national alocat pentru sanatate este insuficient, chiar si dupa rectificare, din cauza datoriilor acumulate de agentii economici catre bugetul asigurarilor de sanatate, a declarat ministrul Sanatatii Mircea Beuran.



"Noi am putut demonstra clar ca avem probleme in componenta acestui buget, pentru ca nu avem venituri. Cu sprijinul Ministerului de Finante am identificat 238.000 de agenti economici care nu isi platesc taxele. Iar asta in conditiile in care un buget de 56.000 de miliarde de lei la nivel Romaniei anului 2003 este insuficient, asa cum a fost gandit", a afirmat Mircea Beuran.



El a precizat ca ministerul functioneaza, in prezent, cu un buget injumatatit, din care sunt acoperite cheltuielile. "Daca scadem cele 27.000 de miliarde de lei pe care agentii economici nu le-au achitat, rezulta un buget de 50% din cel estimat. Cu acest buget injumatatit avem cheltuieli de suta%. Mi se pare normal sa apara problemele care sunt, mai ales in privinta datoriilor", a mai spus Mircea Beuran.



Spitalele din Romania au datorii catre furnizorii de medicamente si servicii de peste 9.000 de miliarde de lei, pe anul trecut. Jumatate din datoria spitalelor catre furnizorii de medicamente si echipamente medicale pentru anul 2002 - respectiv 4.672,7 miliarde de lei - a rezultat din nerespectarea procedurilor de achizitie a acestor bunuri, releva un raport al Autoritatii Nationale de Control (ANC).



Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, sub coordonarea ANC, au finalizat actiunea de control privind datoriile spitalelor catre furnizorii de bunuri si servicii, ramase neachitate la 31 decembrie 2002. Potrivit ANC, spitalele din Romania inregistrau, la sfarsitul anului trecut, datorii in valoare de 9.195,7 miliarde lei, din care 7.718 miliarde lei pentru medicamente si materiale sanitare, diferenta de 1.477,7 miliarde lei reprezentand datorii pentru utilitati, hrana si alte cheltuieli.



La finalul controlului, oficialii Ministerului Sanatatii au stabilit ca, din datoria totala, se poate achita doar jumatate din arieratele inregistrate, respectiv 4.523 miliarde lei. Diferenta, in valoare totala de 4.672,7 miliarde de lei, reprezinta datorii rezultate din "managementul defectuos al unor spitale".



Acestea au achizitionat bunuri si servicii in valoare de 566 miliarde lei, fara respectarea procedurilor legale, iar diferenta, in valoare de 4.106,7 miliarde lei "reprezinta contravaloarea bunurilor si serviciilor achizitionate si consumate in anul 2002, peste nivelul indicatorilor fizici realizati, conform prevederilor Contractului-cadru, pentru care nu s-au facut mentiuni cu privire la respectarea procedurilor legale de achizitii", mai precizeaza raportul ANC.



Cele mai multe nereguli privind achizitiile de medicamente si bunuri sanitare au fost inregistrate in spitalele din Capitala, potrivit raportului, unde au fost incalcate "procedurile pentru atribuirea contractelor de achizitie publica". Nereguli similare au fost inregistrate si in spitalele din judetele Iasi, Vaslui, Maramures, Olt, Salaj, Arges si Timis.



Potrivit ministrului, la rectificarea bugetara s-au acordat 4.000 de miliarde de lei de la buget pentru o parte din datoria spitalelor, bani care au fost deja distribuiti catre spitalele cu probleme.



In privinta datoriilor acumulate de spitale din cauza managementului defectuos, conducerea Ministerului Sanatatii propune o noua rectificare bugetara in luna noiembrie a acestui an, dar si o renegociere a datoriilor cu furnizorii de medicamente.



"Sistemul de control este unul transparent si corect. La inceputul lunii septembrie a fost initiat controlul Caselor de Asigurari, iar remarca domnului Blanculescu, cum ca acestea ar fi prea luxoase, nu reprezinta altceva decat impactul Autoritatii de Control cu partea fizica a lucrurilor. Noi asteptam sa vedem rezultatele, pentru ca suntem interesati sa avem bani, sa demonstram ca suntem chibzuiti sa ii administram pentru a asigura un act medical corect, pentru a crea conditii de munca normale pentru un medic", a precizat ministrul.



Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Control (ANC) au inceput un control la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), incercand sa stabileasca modul in care institutia a folosit banii publici.



Seful ANC, Ionel Blanculescu, a declarat ca acest control se va desfasura in doua faze. Intr-o prima faza, inspectorii vor verifica modul in care au fost gestionati banii Casei in anul 2002, precum si modul in care au fost calculate bugetele spitalelor. Rezultatele acestei componente a controlului vor aparea la inceputul lunii octombrie.



In cea de-a doua faza, inspectorii ANC vor verifica "modul de folosire a banilor publici" inca de la constituirea CNAS - 1 ianuarie 1999. Aceasta a doua etapa a controlului va dura mai mult decat prima, Blanculescu neputand indica o data clara la care ar putea fi dezvaluite rezultatele.



"Vrem sa vedem cum au fost cumparate astfel de sedii luxoase si asemenea masini, si, mai ales, daca aceste investitii erau necesare in cazul unei institutii care gestioneaza bani publici. Exista institutii care functioneaza in sedii care fac concurenta celor ale unor banci occidentale", a spus Blanculescu, la iesirea din sediul CNAS de la Piata Muncii.



El a tinut sa precizeze ca este "extrem de nemultumit" de faptul ca statutul CNAS prevede ca cinci% din banii institutiei ar putea fi folositi pentru cumpararea acestor sedii.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO