Companii

Ministrul Burduja, numit de premierul Ciucă pentru a coordona proiectele de investiţii din Emiratele Arabe Unite în România

De la stânga la dreapta: Ministerul Burduja, Paul Gheorghiu, preşedinte al GRIC, şi reprezentant Minister EAU.

De la stânga la dreapta: Ministerul Burduja, Paul Gheorghiu, preşedinte al GRIC, şi reprezentant Minister EAU.

Autor: Liviu Popescu

14.11.2022, 13:16 460

Sebastian Burduja, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizări în Guvernul condus de Nicolae Ciucă, a fost numit de premier pentru a coordona proiectele de investiţii din Emiratele Arabe Unite (EAU) în România, cu mandat de a atrage investiţii şi de a sprijini companiile româneşti să-şi devolte afacerile în acest stat.

„Pentru România, relaţia cu Emiratele Arabe Unite este una strategică, având în vedere potenţialul pe care acest stat îl are şi exemplul pe care l-a dat lumii, de transformare a economiei într-o economie diversificată, extrem de competitivă, dar şi orientarea către noile tehnologii, către viitor”, spune Sebastian Burduja într-o discuţie cu redactorul ZF.

Ministrul Burduja a fost prezent săptămâna trecută la Abu Dhabi la un eveniment organizat de Consiliul Investiţional din Regiunea Golfului Persic-România (The Gulf Romania Investment Council) - organizaţie care dezvoltă şi promovează cooperară comercială şi investiţională în mediul de afaceri dintre România şi GCC (Gulf Cooperation Council).  Discuţia cu redactorul ZF a avut loc după evenimentul RO-UAE Tech&Energy Summit organizat de Consiliul Investiţional.

“Dacă din partea emiratezilor există un coordonator la nivel de ministru, care este doamna ministru al mediului, şi România trebuie să desemneze practic un omolog pentru această doamnă ministru, care să coordoneze împreună cu primul ministru şi cu toate autorităţile efortul nostru de a construi proiecte împreună”. Burduja este reprezentant special al Guvernului pentru relaţia investiţională cu EAU.

Ziarul Financiar a scris vineri, într-un material publicat pe zfcorporate.ro, că investitori arabi cu circa 1.600 de miliarde de dolari în administrare sunt pregătiţi să investească în România, atenţia acestora fiind atrasă de ritmul de creştere a Produsului Intern Brut (PIB), ratingurile de credit de la Fitch, focusul pe IT&C şi digitalizare. Interviul ZF, cu secretarul general al Consiliul Investiţional al Emiratelor Arabe Unite (EAU), care grupează fonduri prezente în 60 de ţări cu active de 1.600 de miliarde de dolari în administrare, poate fi citit pe zfcorporate.ro.

“Proiectele vor fi definite împreună cu restul miniştilor, ar fi nepotrivit să mă pronunţ eu pe mandatele dumnealor. Există o listă lungă şi o listă scurtă de priorităţi agreată pe partea emirateză. Cred că păcatul politicienilor în ultimii mulţi ani a fost că au anunţat cu surle şi trâmbiţe anumite realizări şi până la urmă ele acestea nu s-au materializat. Prefer să facem întâi şi apoi să le celebrăm. Dacă ne uităm în jur la statele vecine nouă şi vedem ce investiţii au atras din Emiratele Arabe Unite, sunt de ordinul miliardelor de euro, putem şi noi mult mai mult”, spune Burduja.

Alte afirmaţii ale Ministrului Burduja:

@ Principalele obiective sunt să avansăm proiectele strategice care au fost discutate cu partea emirateză în principal în ceea ce priveşte sectorul energiei, agricultura, noile tehnologii şi zona de transformare digitală.

@ La nivel de ministru nu a existat poziţia de coordonator până acum. Având în vedere această echipă interguvernamentală formată din cele două cabinete era nevoie să aibă şi România unul similar. Mandatul nu este încă definit, urmează să fie formalizată decizia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO