Companii

Mihai Anghel a ajuns la 98 mil. euro din comerţul agricol

Mihai Anghel

Mihai Anghel

Autor: Gabriel Razi

06.05.2014, 00:05 432
Compania Cerealcom Dolj, cea mai mare entitate a grupului deţinut de omul de afaceri român Mihai Anghel, a ajuns la încasări de 98,3 milioane de euro în 2013, în creştere cu două treimi faţă de anul anterior, din comerţul cu materii prime agricole.
 
„Am vândut mai mult, au crescut volumele“, a explicat pe scurt Mihai Anghel.
 
În anul calendaristic 2013 profitabilitatea companiei s-a redus însă de patru ori şi a ajuns la numai 19.000 de euro, ce corespunde unei marje de mult sub 1%.
 
Mihai Anghel a transformat fostul depozitar de stat Cerealcom Dolj, achiziţionat în urmă cu 15 ani, într-un comerciant de cereale care a reuşit în ultimii ani să îşi facă loc între exportatorii multinaţionali.
 
Cerealcom Dolj vinde şi cumpără circa 500.000 de tone de cereale în fiecare an, cantităţi care vin în parte din recolta proprie de pe cele 25.000 de hectare pe care le administrează grupul, dar şi din achiziţiile făcute din piaţă.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO