Companii

Masinile de clasa mica aduc o crestere de 10% pentru Faurecia

01.05.2009, 00:00 223

Producatorul francez de componente auto Faurecia Romania estimeaza ca va inregistra in acest an o apreciere de 10% a afacerilor fabricii din Sibiu, la aproape 55 de milioane de euro, fiind unul dintre putinii jucatori din sector care nu si-au redus previziunile pentru anul in curs.

Potrivit reprezentantilor companiei, volumul comenzilor s-a apreciat cu 15% de la inceputul anului, astfel ca previziunile de crestere a cifrei de afaceri raman in vigoare.
"Avem comenzi din partea Peugeot, Toyota, Audi si un nou proiect cu BMW. Nu au redus comenzile pentru automobilele de clasa mica, iar in cazul celor premium, cu tapiserii de piele, comenzile s-au dublat", a explicat Mircea Bucur, directorul general al Faurecia Seating Talmaciu.
Compania, care are peste 800 de angajati in Sibiu, produce huse pentru scaune de automobile, productia fiind exportata integral. La nivel european Faurecia, cel mai mare producator de repere interioare pentru automobile, a raportat in primul trimestru o reducere de 38% a vanzarilor, la 2 mld. euro, in urma diminuarii masive a comenzilor din industrie.
Bucur a adaugat ca fabrica a ajuns la inceputul anului la capacitatea de productie maxima, iar in urma unor optimizari de spatiu si a fluxului de productie au fost adaugate utilaje suplimentare pentru a demara proiectul de productie pentru BMW.
In 2008 compania a inregistrat vanzari de 44 de milioane de euro, cu 10% mai mult decat anul anterior, iar in 2009 Faurecia estimeaza ca acestea vor creste cu mai mult de 10%, in functie de volumul productiei.
"Avem o revizie anuala a bugetului, dar acum nu ne mai raportam strict la rezultatele anului trecut pentru ca piata are o dinamica descendenta, iar deciziile trebuie luate rapid. Bugetul este doar o raportare generala, iar activitatea este planificata lunar", a explicat Bucur.
De la inceputul anului Faurecia a investit in facilitatea de productie circa 200.000 de euro pentru noul proiect, iar in cursul anului trecut investitiile pentru fabrica au ajuns la un milion de euro.
Reprezentantii Faurecia au specificat ca de la inceputul anului au fost recrutati circa 100 de oameni din care 60 au fost pastrati. Turnoverul de personal se prezinta la un nivel ridicat, in ultima luna compania inregistrand peste 30 de demisii. "Unii angajati aleg sa plece in acest sezon in Grecia sau alte tari pentru diverse alte joburi. Asiguram transportul si in localitati la 30 de kilometri, asiguram o masa si am marit salariile incepand de luna trecuta", a spus Bucur.
Turnoverul mare de personal si dificultatea in identificarea unor noi potentiali angajati au determinat conducerea Faurecia sa precizeze ca in judet bazinul de recrutare prezinta potential redus in acest moment, iar din aceasta cauza o potentiala extindere ar fi dificila.
Compania lucreaza si cu firme de leasing de personal pentru asigurarea numarului necesar de angajati insa si acestia intampina dificultati, chiar daca exista un unumar suficient de oameni specializati in industria textila locala.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO