Companii

Marks & Spencer sfideaza recesiunea

08.11.2001, 00:00 18



Compania britanica Marks & Spencer Plc a inregistrat o crestere de 20% a profitului inregistrat in perioada aprilie-septembrie, primele sase luni ale anului fiscal curent, asigurandu-si investitorii ca nivelul vanzarilor realizate nu a fost afectat de scaderea increderii consumatorilor, informeaza agentiile internationale de presa, citate de Mediafax.

Profitul brut al grupului britanic a fost, in primul semestru al anului fiscal curent, de 220,3 milioane de lire sterline (320 de milioane de dolari), in crestere cu 8,8% fata deperioada similara a anului trecut. Cresterea profitului companiei in aceasta perioada este cel mai mare din ultimii patru ani.

Actiunile companiei, tranzactionate la bursa din Londra, au crescut cu 3%, la 3,10 lire sterline, fiind cele mai performante actiuni, in termeni de crestere, de la inceputul anului. Actiunile au crescut, de la inceputul acestui an cu 60%, fiind astfel, cel mai performant titlu in FTSE 100.

Vanzarile de imbacaminte ale Marks & Spencer au generat un profit in crestere cu doua procente, in ciuda tendintei descendente cunoscute de preturile din sectorul comertului cu amanuntul, ca urmare a materiilor prime procurate de companie de pe piata externa, cu costuri mai mici.

Cu toate acestea, presedintele si directorul executiv al companiei, Luc Vandevelde, avertizeaza ca mediul economic ramane instabil. "Pana acum toate sunt bune, dar de-abia dupa Craciun vom putea sti daca redresarea a fost deplina", a mai spus Vandevelde.

Pe de alta parte, o serie de analisti au aratat ca aceste rezultate financiare nu sunt in masura sa restabileasca pe deplin increderea in soliditatea Marks & Spencer, dupa mai multe situatii de criza cu care aceasta s-a confruntat in ultimii trei ani.

In ultima perioada, companii rivale, precum Arcadia, John Lewis si Debenhams, au anuntat ca vanzarile lor au scazut puternic ca urmare a increderii reduse a consumatorilor, precum si a temperaturilor ridicate din luna octombrie, care afecteaza comertul cu imbracaminte de iarna.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO