Caută doar în titlu
Companii

Managerii estimează pentru perioada martie-mai creştere moderată a activităţii în industrie şi comerţ, în paralel cu creşterea preţurilor în comerţ şi construcţii. Numărul de salariaţi din industrie şi servicii rămâne stabil

Managerii estimează pentru perioada martie-mai o creştere moderată a activităţii în industrie şi comerţ, în paralel cu creşterea preţurilor în comerţ şi construcţii, în timp numărul de salariaţi din industrie şi servicii va rămâne relativ stabil, arată datele anchetei conjuncturale din luna martie transmise luni de INS.

La nivelul industrie prelucrătoare, managerii preconizează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural  plus 9%). Pentru activitatea de fabricare a altor produse din minerale nemetalice se va înregistra creştere accentuată (sold conjunctural   plus 41%), în timp ce pentru activitatea de fabricare a articolelor de îmbrăcăminte se va înregistra scădere (sold conjunctural minus 18%).

Referitor la numărul de salariaţi managerii estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de  minus 1% pe total industrie prelucrătoare, în acelaşi timp pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural plus 11%).

“Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă”, precizează INS.

În sectorul construcţiilor, activitatea va înregistra pentru următoarele trei luni o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural plus 23%) şi o creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural plus 8%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere a acestora (sold conjunctural plus 17%).

Pentru comerţul cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere moderată a activităţii economice (sold conjunctural  plus 6%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural  plus 4%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural plus 12%), şi o creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul  (sold conjunctural plus 31%).

Totodată, conform estimărilor din luna martie 2021, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte scădere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural minus 9%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural minus 1%).

Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural  plus 3%).

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.