Companii

Lanţul Cărtureşti pune pe harta dezvoltării pentru anul viitor librării noi în Satu Mare, Baia Mare, Piteşti şi noi magazine în Iaşi şi Cluj

Lanţul Cărtureşti pune pe harta dezvoltării pentru...

Autor: Mirabela Tiron

08.12.2023, 00:07 323

Lanţul de librării Cărtureşti, controlat de Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu, estimează că va finaliza anul acesta cu afaceri mai mari cu 20%, în contextul în care vânzările au crescut iar reţeaua s-a extins cu  mai magazine  în mai multe oraşe din ţară.

„Noiembrie a fost o lună foarte bună, am avut o creştere cu 20% pe toată luna faţă de noiembrie anul trecut. De Black Friday am avut o creştere cu 70-80% faţă de perioada similară a anului trecut. Estimăm acest avans de două cifre până la final de an“, a spus pentru ZF Şerban Radu, unul din cei doi acţionari ai lanţului de librării.

Lanţul  a deschis în acest an la Cluj-Napoca o librărie în centrul Muzeul Farmaciei (Casa Hintz), o librărie la  Târgu-Mureş în centrul comercial Shopping City, pe  422 mp, în Bacău, în Arena Mall pe 200 mp, în Râmnicu Vâlcea pe 160 mp în Shopping City şi Cărtureşti Fandom Verona în locul fostei cafenele Cafe Verona de la subsolul librăriei. În iulie a deschis  o librărie la Zalău. Mai mult, Cărtureşti a pus pe harta dezvoltării şi Arad, Craiova.

„Vrem să acoperim cât mai multe oraşe din ţară, mergem unde este cerere, deşi costul cu deschiderea unei librării aproape că s-a dublat.“

„Consumul este însă în creştere atât volumic, ca şi număr de unităţi, dar şi valoric”.

Cărtureşti este o afacere pornită în anul 2000 de cei doi antreprenori locali, Nicoleta Dumitru şi Şerban Radu, a finalizat cu 55 mil. de euro anul trecut.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO